ANUNŢ PUBLIC
În temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizionalăîn administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 101/2022 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, aducem la cunoştinţa cetăţenilor Sectorului 2 proiectul de hotărâre privind implementarea proiectului ”Dăruim speranţă pentru performanţă in sport” la nivelul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, prin acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete valorice, pe suport hârtie, denumite vouchere pentru sport, în vederea încurajării şi sprijinirii practicării sportului de performanţă de către elevi din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, iniţiat de domnul Feroiu Dumitru Silviu, consilier local – Partidul Naţional Liberal, ce urmează a fi supus aprobării Consiliului Local Sector 2.
Proiectul de hotărâre privind implementarea proiectului ”Dăruim speranţă pentru performanţă in sport” la nivelul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, prin acordarea unui sprijin financiar sub formă de tichete valorice, pe suport hârtie, denumite vouchere pentru sport, în vederea încurajării şi sprijinirii practicării sportului de performanţă de către elevi din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti însoţit de anexe, referatul de aprobare, raportul de specialitate, se publică pe site-ul Primăriei Sectorului 2 –www.ps2.ro, secţiunea «Consiliul Local» subsecţiunea «Informare şi consultare publică».
Persoanele interesate pot transmite în scris, propuneri, sugestii sau contestaţii la sediul Primăriei Sectorului 2, str. Chiristigiilor nr. 11–13, Sector 2, Serviciul Registratură, Relaţii cu Publicul sau pe adresa de e–mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la data de 30.01.2023.
CONSILIER LOCAL,
FEROIU DUMITRU SILVIU