HOTĂRÂRI

    Hotărâre 137 din 2017

    Hotărâre 137 din 2017

    Descriere

    Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 02.10.2017;

    Luând în considerare proiectul de hotărâre pentru aprobarea Protocolului de colaborare între Administrația Domeniului Public Sector 2 și Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti - Direcţia Publică de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2;

               Analizând:

    • Nota de fundamentare nr. 87111/25.09.2017 prezentată de Direcţia Publică de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2, serviciul public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
    • Raportul de specialitate nr. 12554/26.09.2017 prezentat de Administraţia Domeniului Public Sector 2, serviciul public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
    • Raportul de specialitate nr. 87091/25.09.2017 întocmit de Direcția Juridică, Legislație, Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
    • Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
    • Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr. 805/28.03.2016 privind exercitarea cu caracter temporat de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere de Secretar al Sectorului 2 Bucureşti;

    Având în vedere reglementările cuprinse în:

    • Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare;
    • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 70/2016 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 şi al Direcţiei Publice de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2.

     

                   În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

     

    În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

     

     

    H O T Ă R ĂŞ T E

     

    Art. 1 Se aprobă Protocolul de colaborare între Administrația Domeniului Public Sector 2 și Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti - Direcţia Publică de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2, în scopul efectuării lucrărilor de întreținere și amenajare a spațiilor verzi din incinta imobilului situat în str. Olari nr. 19, conform anexei ce cuprinde 10 pagini şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.

     

    Art. 2 Se împuternicesc Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Directorul General al Administrației Domeniului Public Sector 2 să semneze Protocolul menţionat la art. 1, precum și orice act este necesar pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor acestuia.

     

    Art. 3 Directorul General al Administrației Domeniului Public Sector 2 şi Directorul Direcţiei Publice de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

     

               Art. 4 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București.         

     

     

        PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                       CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE  BUGHIU IOLANDA LUMINIȚA                                                                                       ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA

    1. 215/2001, REPUBLICATĂ

                                             SECRETAR,

     

                                                                                                                                                                         ELENA NIȚĂ

     

     

     

     

     

     

      Hotărârea nr. 137

    Bucureşti, 02.10.2017

     

     

     

    Prezenta Hotărâre conține un număr de 12 pagini, inclusiv anexa, și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 02.10.2017 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


    Publicat la
    10-07-2018
    Vizualizări
    765 Vizualizări
    Descărcare
    50 times
    ×

    Autentificare

    CĂUTARE DOCUMENTE