• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărâre 162 din 2017

47 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 02.10.2017;

Luând în considerare proiectul de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar pentru Mănăstirea Plumbuita;

Analizând:

  • Raportul de specialitate nr. 88684/27.09.2017 prezentat de Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 88448/26.09.2017 prezentat de Direcţia Servicii Publice şi Direcția Juridică, Legislaţie şi Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Buget - Finanțe şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Protocolul – cadru nr. 70446/2017 încheiat între Consiliul Local Sector 2 şi reprezentanții Patriarhiei Române, Arhiepiscopiei Bucureștilor şi Protoieriei Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Cererea nr. 13934/08.03.2017 prin care Mănăstirea Plumbuita a solicitat acordarea sprijinului financiar pe anul 2017 pentru executarea lucrării de picturăîn frescă la biserica nou construită, însoțită de documentația şi devizul general;
  • Adresa nr. 29791/09.05.2017 prin care Mănăstirea Plumbuita a transmis situația de lucrări nr. 1;
  • Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr. 805/28.03.2016 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere de Secretar al Sectorului 2 Bucureşti.

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 108/2017 privind încheierea unui parteneriat cu Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor şi alte instituții de cult;

 

În temeiul art. 45 alin.(1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. s) din Legea  nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 

                              

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

               Art. 1 (1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Mănăstirii Plumbuita în valoare de 269.500 lei, pentru lucrări de reparații chilii – lucrări exterioare (situația de lucrări nr. 1).

                                (2) Suma menționată la art. 1 alin. (1) va fi alocată din bugetul general al Sectorului 2 al Municipiului București pe anul 2017, Cap. 59.12 „Susținerea cultelor”.

 

Art. 2 Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, Direcția Economicăşi Direcția Servicii Publice vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

 

Art. 3 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

 

  PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                          CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE   BUGHIU IOLANDA LUMINIȚA                                                                                       ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA

  1. 215/2001, REPUBLICATĂ

                                         SECRETAR,

 

                                                                                                                                                                     ELENA NIȚĂ

 

 

 

 

 

 

 

  Hotărârea nr. 162

București, 02.10.2017

 

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 2 pagini și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București în ședința ordinară din data de 02.10.2017 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Denumire fișier: 162.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:731 Vizualizări
Descărcare: 47 times
Data creării: 10-07-2018

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE