• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărâre 228 din 2017

27 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 20.12.2017;

Luând în considerare proiectul de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar pentru Parohia Sfinţi (situaţia nr. 2);

           Analizând:

  • Raportul de specialitate nr. 116329/11.12.2017 prezentat de Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 113436/29.11.2017 prezentat de Direcţia Servicii Publice şi Direcţia Juridică, Legislaţie şi Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Buget - Finanţe şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Protocolul – cadru nr. 70446/18.08.2017 încheiat între Consiliul Local Sector 2 şi reprezentanţii Patriarhiei Române, Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Protoieriei Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Cererea nr. 105729/09.11.2017 prin care Parohia Sfinţi a solicitat acordarea sprijinului financiar pe anul 2017 pentru executarea lucrărilor de restaurare exterioară a bisericii;
  • Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr. 805/28.03.2016 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere de Secretar al Sectorului 2 Bucureşti.

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 108/2017 privind încheierea unui parteneriat cu Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte instituţii de cult.

 

În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. s) din Legea  nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

           Art. 1 (1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei Sfinţi în valoare de 413.000 lei, pentru executarea lucrărilor de restaurare exterioară a bisericii (situaţia de lucrări nr. 2).

                        (2) Suma menţionată la art. 1 alin. (1) va fi alocată din bugetul general al Sectorului 2 al Municipiului Bucuresti pe anul 2017, Cap. 59.12 „Susţinerea cultelor”.

 

Art. 2 Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Direcţia Economicăşi Direcţia Servicii Publice vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

 

Art. 3 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

 

 

    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                           CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE BUGHIU IOLANDA LUMINIȚA                                                                                       ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA

  1. 215/2001, REPUBLICATĂ

                                         SECRETAR,

 

                                                                                                                                                                     ELENA NIȚĂ

 

 

 

Hotărârea nr. 228

Bucureşti, 20.12.2017

Prezenta Hotărâre conține un număr de 2 pagini și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 20.12.2017 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: 228.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:389 Vizualizări
Descărcare: 27 times
Data creării: 10-07-2018

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE