48 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 19.05.2017;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului București în anul 2017, pentru activități nonprofit din domeniile: cultură, tineret, sport, religie, educație civică, învățământ, sănătate publică, social, protecția mediului, în condițiile Legii nr. 350/2005;
Analizând:
- Raportul de Specialitate nr. 24329/21.04.2017 al Direcției Calitate, Comunicare și Relații Internaționale, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul Comisiei de Buget – Finanțe și Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Referatul nr. 21395/06.04.2017 al Direcției Calitate, Comunicare și Relații Internaționale, aprobat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 14/23.02.2017 pentru modificarea și completarea H.C.L. Sector 2 nr. 204/21.11.2016, pentru aprobarea Regulamentului cadru privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Sectorului 2 al Municipiului București, alocate pentru activități nonprofit potrivit Legii 350/2005;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 15/23.02.2017, privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Sectorului 2 în comisiile de evaluare a propunerilor de proiecte depuse conform Legii nr. 350/2005;
- Dispoziția Primarului Sectorului 2 nr. 708/06.04.2017 privind constituirea comisiilor de evaluare a propunerilor de proiecte depuse conform Legii nr. 350/2005 și aprobarea componenței acestora;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 46/03.04.2017 privind aprobarea bugetului general al Sectorului 2 al Municipiului București pe anul 2017;
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. d) și j) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicata, cu modificările si completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. Se aprobă Programul anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului București în anul 2017, pentru activități nonprofit din domeniile: cultură, tineret, sport, religie, educație civică, învățământ, sănătate publică, social, protecția mediului, în condițiile Legii nr. 350/2005, potrivit anexei ce conține 3 pagini și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Sectorului 2 al Municipiului București şi Directorul Direcției Calitate, Comunicare și Relații Internaționale vor asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE MIHĂILĂ DUMITRU CĂTĂLIN ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
SECRETAR,
ELENA NIȚĂ
Hotărârea nr. 48
Bucureşti, 19.05.2017
Prezenta Hotărâre conține un număr de 6 pagini, inclusive anexa și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 19.05.2017 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | 48.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 714 Vizualizări |
| Descărcare: | 48 times |
| Data creării: | 10-07-2018 |