41 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 19.05.2017;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul „Reparații interioare la clădirea Halei Terminal – Piața Obor”;
Analizând:
- Raportul de Specialitate nr. 28803/08.05.2017 al Administrației Piețelor Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Raportul de Specialitate nr. 28906/08.05.2017 al Direcției Achiziții și Contracte Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul Comisiei de Buget – Finanțe și Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul favorabil menționat în procesul – verbal încheiat în ședința din data de 04.05.2017 a Comisiei tehnico - economice a Sectorului 2, înființată prin Dispoziția Primarului Sectorului 2 nr. 530/2017;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural – ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului României nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, modificată prin Hotărârea Guvernului României nr. 79/2017;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 103/2014 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Administraţiei Pieţelor Sector 2;
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 (1) Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul „Reparații interioare la clădirea Halei Terminal – Piaţa Obor” potrivit anexei ce cuprinde un număr de 141 pagini şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Valoarea totală a investiţiei este de 776.763,62 lei, (exclusiv TVA), respectiv 172.614,14 euro din care C+M = 702.350,43 lei (exclusiv TVA), echivalentul a 156.077,87 euro, la cursul valutar de 1 euro = 4,5 lei.
Art.2 (1) Lucrările pentru implementarea proiectului „Reparații interioare la clădirea Halei Terminal – Piaţa Obor” cuprinse în anexa la prezenta hotărâre, vor fi atribuite spre execuţie unor agenţi economici specializaţi, desemnaţi în urma aplicării procedurilor de achiziţii publice.
(2) Devizul general se actualizează pe durata execuţiei investiţiei în baza cheltuielilor legale efectuate, rezultând valoarea de finanţare a obiectivului de investiţie.
(3) Se deleagă Directorul General al Administraţiei Pieţelor Sector 2 competenţa organizării procedurii şi a încheierii contractelor de achiziţie publică de lucrări.
Art.3 Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Directorul General al Administraţiei Pieţelor Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4 (1) Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
(2) Anexa la prezenta hotărâre se comunică instituţiilor interesate şi poate fi consultată la sediul Primăriei Sectorului 2.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE MIHĂILĂ DUMITRU CĂTĂLIN ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
SECRETAR,
ELENA NIȚĂ
Hotărârea nr. 59
Bucureşti, 19.05.2017
Prezenta Hotărâre conține un număr de 144 pagini, inclusive anexa și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 19.05.2017 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | 59.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 652 Vizualizări |
| Descărcare: | 41 times |
| Data creării: | 10-07-2018 |