215 Descărcări
Abrogată/Încetare aplicabilitate prin HCL S2 nr. 30/2025
Abrogă/Încetează aplicabilitatea HCL S2 nr. 390/2022
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 25.01.2023;
Luând în considerare proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București privind aprobarea tarifului pentru ”Colectarea, transportul, valorificarea, recuperarea/reciclarea, eliminarea, precum și curățarea și refacerea mediului pentru deșeurile abandonate/clandestine, pe domeniul public sau privat al Municipiului București sau al Statului, în cazul în care producătorul/deținătorul deșeurilor este necunoscut” aferent Contractului nr. 1128/1999 și a actelor adiționale subsecvente, precum și pentru abrogarea H.C.L. Sector 2 nr. 390/2022;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
de Utilități Publice nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, corelat cu art.74 din Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 82/2015 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare și funcționare pe termen mediu și lung a serviciului public de salubrizare în Municipiul București;
special în Asociația de Dezvoltarea Intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale din Municipiul București, pentru delegarea, în numele și pe seama Sectorului 2 al Municipiului București a activităților specifice preluate temporar, conform O.U.G. nr. 38/2022;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Art. IV din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de salubritate a localităților nr. 101/2006, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1.Începând cu luna ianuarie a anului 2023 se aprobă tariful în valoare de 188,33lei/tonă fără TVA pentru activitatea de „Colectarea, transportul, valorificarea, recuperarea, reciclarea, eliminarea, precum și curățarea și refacerea mediului pentru deșeurile abandonate/clandestine, pe domeniul public sau privat al Municipiului București sau al Statului, în cazul în care producătorul/deținătorul deșeurilor este necunoscut”, conform Anexei , ce conține o paginăși face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Costul cu „Serviciile de eliminare prin depozitare a deșeurilor reziduale, a reziduurilor rezultate de la instalațiile de tratare a deșeurilor municipale, precum și a deșeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activități de reamenajare și reabilitare interioarăși/sau exterioară a locuințelor la depozitele de deșeuri nepericuloase, provenite de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București” precum și costul cu economia circulară se colectează, în condițiile legii, fiind evidențiate separat în factura consolidată emisă de operatorul de salubritate începând cu luna ianuarie a anului 2023.
Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei, prevederile Hotărârii Consiliului Local Sector 2 al Municipiului București nr. 390/2022 pentru aprobarea modificării tarifului privind colectarea, transportul, valorificarea, recuperarea/reciclarea, eliminarea, precum și de curățare și refacere a mediului pentru deșeurile abandonate/clandestine, pe domeniul public sau privat al Municipiului București sau al statului, în cazul în care producătorul/deținătorul acestor deșeuri este necunoscut, își încetează aplicabilitatea.
Art.4. Autoritatea executivă a Sectorului 2 și reprezentanții compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului vor asigura implementarea prevederilor prezentei hotărâri la nivelul documentelor gestionate în cadrul acestora.
Art.5.Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, PANAITESCU TUDOR ANDREI |
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
Hotărâre nr. 18
Bucureşti, 25.01.2023
Prezenta Hotărâre conține un număr de 5 pagini, inclusiv anexa, și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 25.01.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H18-2023.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 651 Vizualizări |
| Descărcare: | 215 times |
| Data creării: | 27-01-2023 |