119 Descărcări
Abrogă/Încetează aplicabilitatea HCL S2 nr. 139/2017
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 22.02.2023;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind avizarea Programului de dezvoltare economico-socială, organizare, amenajarea teritoriului şi urbanism - Strategia de Dezvoltare Locală Integratăşi Durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2021-2027;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizionalăîn administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, cu modificările şi completările ulterioare;
- Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României - Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;
- Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de toate statele membre ale Organizaţiei Națiunilor Unite în 2015;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 139/2017 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare locală integratăşi durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2016-2025.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit.c), din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. Se avizează Programul de dezvoltare economico-socială, organizare, amenajarea teritoriului şi urbanism - Strategia de Dezvoltare Locală Integratăşi Durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2021-2027, conform Anexei care conţine 630 de pagini şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 139/2017 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare locală integratăşi durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2016-2025, îşi încetează aplicabilitatea.
Art.3.Programul de dezvoltare economico-socială, organizare, amenajarea teritoriului şi urbanism - Strategia de Dezvoltare Locală Integratăşi Durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2021-2027, avizat prin prezenta hotărâre, se înaintează spre aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Art.4.Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, precum şi serviciile publice de interes local aflate sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.5. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
|
|
Hotărâre nr. 67
Bucureşti, 22.02.2023
Prezenta Hotărâre conține un număr de 633 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 22.02.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Denumire fișier: | H67-2023-link.pdf |
Tip fișier: | application/pdf |
Vizualizări: | 493 Vizualizări |
Descărcare: | 119 times |
Data creării: | 27-02-2023 |