• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 426 din 2023

115 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.11.2023;

Luând în considerare proiectul de hotărâreinițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind aprobarea fondurilor alocate pentru suplimentarea burselor de merit pentru elevii cu media generală 10 și a burselor sociale în anul școlar 2023-2024, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București;

Analizând:

  • Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Nota de fundamentare nr. 6830/21.11.2023 prezentată de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 220970/22.11.2023 prezentat de Direcția Juridică, Serviciul de Asistență Juridică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 220467/22.11.2023 prezentat de Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Amendamentul înaintat de grupul USR PLUS, înregistrat la Cabinet Secretar General al Sectorului 2 sub nr. 5659/28.11.2023;
  • Avizul Comisiei Buget-Finanțe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Învăţământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret şi Relaţia cu Societatea Civilă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

Având în vedere reglementările cuprinse în:

-  Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 6238/2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor

- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

 În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. l)  din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

 

Art. 1 Se aprobă suplimentarea cuantumului burselor de merit pentru fiecare elev care a obținut media 10,00 cu suma de 150 lei, valoarea totală a bursei menținându-se la suma de 600 lei/lună pentru fiecare elev. Se va ține cont de metodologia acordării burselor de merit și se va face astfel:

  1. burse de merit pentru elevii, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, cu media generală 10,00 obținutăîn anul școlar 2022-2023;
  2. burse de merit pentru elevii din clasa a V-a pe baza notelor obținute de aceștia pe parcursul primelor 2 module de învățare din anul în curs, cu media 10,00;
  3. burse de merit pentru elevii din clasa a IX-a care au obținut media de admitere la liceu 10,00 în anul 2023. 

Art. 2 Se aprobă suplimentarea cuantumului burselor sociale cu 200 lei pentru fiecare bursă, valoarea totală a bursei menținându-se la suma de 500lei/ lună pentru fiecare elev.

Art. 3 Fondurile necesare suplimentării burselor în cuantum de 6.634.000 lei se vor aloca de la bugetul local al Sectorului 2 până la data de 31.12.2023.

Art. 4 Răspunderea pentru corectitudinea şi legalitatea situaţiei drepturilor băneşti aferente burselor şcolare revine Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ.În situaţia în care există suspiciuni privind veridicitatea şi declaraţiile privind veniturile, reprezentanţii unităţilor de învăţământ pot cere efectuarea unei anchete sociale de către instituţiile cu atribuţii de asistenţă socială competente în acest sens.

Art. 5 Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, Direcția Economică, Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, precum și unitățile de învățământ preuniversitar de stat vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 6  Prezenta hotărâre se publica în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

 

 

 

    
  

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 

 

 

 

 
 

       PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

DINU ALEXANDRU

 
 

 

 

 

 

 

 

 

Hotărâre nr. 426

Bucureşti, 28.11.2023

 

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 28.11.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: H426-2023.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:741 Vizualizări
Descărcare: 115 times
Data creării: 05-12-2023

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE