57 Descărcări
Abrogată/Încetare aplicabilitate prin HCL S2 nr. 364/2024
Abrogă/Încetează aplicabilitatea HCL S2 nr. 434/2022
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 21.12.2023;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind stabilirea ordinii de prioritate pentru atribuirea locuințelor sociale, conform Legii nr. 114/1996, republicată,valabilă pentru anul 2024.
Analizând:
Având în vedere prevederile cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1 (1) Se aprobă ordinea de prioritate privind atribuirea locuințelor sociale conform Legii nr. 114/1996, republicată pentru anul 2024, conform anexei, după cum urmează:
Anexa - locuințe sociale
1 cameră – 176 poziții
2 camere – 100 poziții
3 camere – 31 poziții
4 camere – 1 poziție
Total – 308 poziții
(2) Anexa cuprinde un număr total de 37 file și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă reactualizarea punctajului pentru anul 2024, conform criteriilor prevăzute în Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 385/2023, pentru persoanele care au depus dosare până la data de 30 septembrie 2023 și pentru persoanele care au reactualizat până la aceeași dată dosarele aflate în evidențe, în vederea obținerii de locuințe sociale în baza Legii nr. 114/1996, republicată.
Art. 3 „Comisia de repartizarea a locuințelor sociale”, constituită prin Dispoziția Primarului Sectorului 2 al Municipiului București va avea în vedere ca, în prealabil înmânării repartițiilor pentru locuințele sociale, potențialii beneficiari să reconfirme criteriile de acces (eliminatorii) la locuințele sociale.
Art. 4 (1) Contestațiile împotriva hotărârii consiliului local privind stabilirea ordinii de prioritate pentru repartizarea locuințelor sociale în anul 2024 se vor adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii.
(2) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoanele nemulțumite de modul de soluționare a cererilor incluse în ordinea de prioritate, precum și cele omise din listele de priorități au dreptul de a formula “reclamația administrativă” în termen de 30 de zile de la data afișării hotărârii, aceasta urmând a fi soluționată de către Consiliul Local Sector 2.
Art. 5 Prezenta hotărâre și listele cu ordinea de prioritate valabilă pentru 2024 vor fi date publicității prin afișare la loc accesibil publicului.
Art. 6 (1) Hotărârea este valabilă pentru anul 2024 și intrăîn vigoare de la data de 1 ianuarie 2024.
(2) Pe data prezentei, Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 434/14.12.2022 privind stabilirea ordinii de prioritate pentru acordarea de locuințe, conform Legii nr. 114/1996, valabilă pentru anul 2023își încetează aplicabilitatea.
Art. 7 Primarul Sectorului 2 al Municipiului București și Direcția Relații Comunitare din cadrul aparatului de specialitate vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 8 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti cu respectarea prevederilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
|
|
Hotărâre nr. 482
Bucureşti, 21.12.2023
Prezenta Hotărâre conține un număr de 40 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 21.12.2023 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H482-2023.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 550 Vizualizări |
| Descărcare: | 57 times |
| Data creării: | 27-12-2023 |