64 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 25.01.2024;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2 de a dispune cu privire la încheierea convenţiei de colaborare dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 şi Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate în vederea desfăşurării de activităţi de economie socialăîn imobilul din Bld. Gării Obor Nr. 14, Sector 2;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. p) şi s) respectiv alin.(3) şi alin.(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1.Se solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2 de a dispune cu privire la încheierea convenţiei de colaborare dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 şi Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate, în vederea desfăşurării de activităţi de economie socialăîn imobilul din Bld. Gării Obor Nr. 14, Sector 2, conform Anexei cuprinzând ”Modelul convenţiei de colaborare”, care conţine un număr de 4 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Se împuterniceşte Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 să semneze convenţia de colaborare, prevăzutăîn Anexă, şi săîntreprindă toate operaţiunile necesare derulării acesteia.
(2) Prevederile prezentului articol îşi produc efectele după obţinerea acordului pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2, adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitat conform Art. 1.
Art.3. Autoritatea Executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti și Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăși Protecţia Copilului Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
|
|
Hotărâre nr. 21
Bucureşti, 25.01.2024
Prezenta Hotărâre conține un număr de 7 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 25.01.2024 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H21-2024.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 537 Vizualizări |
| Descărcare: | 64 times |
| Data creării: | 31-01-2024 |