Modifică/completează HCL S2 nr. 236/2019
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 07.02.2024;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 pentru aprobarea indicatorilor tehnico- economici şi a devizului general pentru obiectivul de investiții de interes local : ,,Reabilitare sistem rutier strada General Traian Doda, Sector 2, București”.
Analizând:
- Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București;
- Nota de fundamentare nr. 972/ 12.01.2024 şi Raportul de specialitate nr. 971/ 12.01.2024 întocmite de Administraţia Domeniului Public Sector 2 al Municipiului București, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 București, înregistrată la Primăria Sector 2 sub nr. 11616/ 22.01.2024;
- Raportul de specialitate nr.17043/ 31.01.2024 întocmit de Direcţia Investiţii Publice, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul favorabil nr.14/ 31.01.2024 emis de Comisia Tehnico- Economică a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti înfiinţată prin Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr. 257/ 16.02.2021, modificată prin DPS2 2321/ 02.11.2023;
- Avizul Comisiei de Buget – Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Urbanism, Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
- Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr.273/1994 privind aprobarea regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, modificată prin HG nr.343/2017;
- Hotărârea Guvernului nr.925/1995 pentru aprobarea regulamentului de verificare şi expertiză tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor;
- Hotărârea Guvernului nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice;
- Hotărârea Guvernului nr.395/2016 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţiei publică/ acordului cadru din Legea nr.98/ 2016 privind achiziţiile publice;
- Hotărârea Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul- cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, modificată prin HG nr. 79/2017;
- Hotărârea Guvernului României nr. 1116/2023 pentru modificarea și completarea HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fondurile publice.
- Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului 59/2007 privind instituirea programului național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 839/2009 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 ;
- Ordonanța de Urgență nr. 85/2018 pentru abrogarea unor dispoziții legale în domeniul investițiilor finanțate din fonduri publice;
- Ordonanța de Urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 189/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice – Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051/2012- Revizuire NP 051/2000.
- Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 304/2009 privind aprobarea Normelor de protecție a spațiilor verzi pe teritoriul Municipiului București;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 236/ 2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizelor generale pentru obiectivele de investiții de interes local ,,Reabilitare sisteme rutiere – 14 străzi și 2 amenajări parcări de reședință din Sectorul 2 al Municipiului București”.
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 344/ 2023 pentru aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Administraţiei Domeniului Public Sector 2.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. k) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. I. (1) Se aprobă actualizarea indicatorii tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții de interes local ,, Reabilitare sistem rutier strada General Traian Doda, Sector 2, București” conform anexelor 1-3, ce cuprind un număr de 9 pagini și fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Valoarea totală actualizată a lucrărilor: ,, Reabilitare sistem rutier strada General Traian Doda, Sector 2, București” este de 958.896,45 lei fără TVA, respectiv 1.141.086,78 lei inclusiv TVA, din care C+M este de 715.317,92 lei fără TVA, respectiv 851.228,32 lei, inclusiv TVA.
Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 236/ 2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizelor generale pentru obiectivele de investiții de interes local ,,Reabilitare sisteme rutiere – 14 străzi și 2 amenajări parcări de reședință din Sectorul 2 al Municipiului București”, rămân aplicabile.
Art. III.Autoritatea Executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti și Directorul General al Administraţiei Domeniului Public Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. IV.Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ |
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ PELLEGRINI MARIUS- OVIDIU
|
Hotărâre nr. 44
Bucureşti, 07.02.2024
Prezenta Hotărâre conține un număr de 13 pagini, inclusiv anexe, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de _07.02.2024 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.