• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 048 din 2024

93 Descărcări

Consiliul local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite prin Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 14.02.2024;

Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind aprobarea Programului anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului București în anul 2024, pentru activități nonprofit din domeniile: educație, social, sport și mediu, în condițiile prevederilor   Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

Analizând:

  • Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Raportul de specialitate nr. 13957/26.01.2024 întocmit de Direcția Relaţii Comunitare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Raportul de specialitate nr. 15124/01.02.2024 întocmit de Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul  Comisiei    de   Buget - Finanțe,   Investiții,    Accesarea    Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei pentru Ecologie, Spații Verzi și Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Protecție Socială, Sănătate, Familie, Minorități, Apărarea Drepturilor Copilului și aplicarea Legii nr. 114/1996 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Învățământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret și Relația cu Societatea Civilă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasăşi regimul general al cultelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații şi fundații, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 47/14.02.2024 privind aprobarea bugetului general consolidat al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti pe anul 2024.

 

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

 Art.1 Se aprobăProgramul anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului București în anul 2024, pentru activități nonprofit din domeniile: educație, social, sport și mediu, în condițiile prevederilor Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Anexei ce conține 2 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului București pentru activitățile nonprofit de interes local prevăzute la Art.1, va fi supus aprobării Consiliului Local Sector 2, cu respectarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizionalăîn administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art.3 Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului București şi Directorul Executiv al Direcției Relaţii Comunitare vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.4 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București.

 

 

 

 CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 

 

 

 

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

PELLEGRINI MARIUS -OVIDIU



                                                                                          

                           

 

 

 

 

 

 

Hotărâre nr. 48

Bucureşti, 14.02.2024

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 4 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 14.02.2024 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: H48-2024.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:569 Vizualizări
Descărcare: 93 times
Data creării: 19-02-2024

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE