Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29.05.2024;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind aprobarea finanțării proiectului “Edificare clădire cu destinaţie de grădiniţă cu 4 grupe,în str. Periş, nr. 27, sector 2, București” în cadrul apelului de proiecte PR BI P6/6.1/1/2024, Prioritatea 6. O regiune cu infrastructură educațională modernă din cadrul Programului Regional (PR) București-Ilfov (BI), aferent perioadei 2021-2027;
Analizând:
- Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 80911/22.05.2024 întocmit de Direcția Generală Programe de Dezvoltare Urbanăși Fonduri Europene din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 80909/21.05.2024 întocmit de Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Nota de fundamentare nr. 2820/15.05.2024 întocmită de Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 București;
- Avizul Comisiei de Buget - Finanțe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Urbanism, Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Învățământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret și Relația cu Societatea Civilă din cadrul Consiliului Local al Municipiului București;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind recepția construcțiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr.839/2009 pentru aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare;
- Ghidul solicitantului pentru Prioritatea 6 - O regiune cu infrastructură educațională modernă din cadrul Programului Regional (PR) București-Ilfov (BI), aferent perioadei 2021-2027, apelul de proiecte PR BI P6/6.1/1/2024;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. k) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. Se aprobă proiectul “Edificare clădire cu destinaţie de grădiniţă cu 4 grupe, în str. Periş, nr. 27, sector 2, București”în vederea finanțării acestuia în cadrul apelului de proiecte PR BI P6/6.1/1/2024, Prioritatea 6. O regiune cu infrastructură educațională modernă din cadrul Programului Regional (PR) București-Ilfov (BI), aferent perioadei 2021-2027, conform Anexei (11 file) – Descrierea investiției, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului “Edificare clădire cu destinaţie de grădiniţă cu 4 grupe, în str. Periş, nr. 27, sector 2, București”în cuantum de 9.697.456,00 lei fără T.V.A respectiv 11.530.065,00 T.V.A inclus, din care C+M este de 5.541.117,00 lei fără T.V.A, respectiv 6.594.001,00 T.V.A inclus.
Art.3. Se aprobă cofinanțarea proiectului “Edificare clădire cu destinaţie de grădiniţă cu 4 grupe, în str. Periş, nr. 27, sector 2, București” în cuantum de minimum 8% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.
Art.4. Se aprobă preluarea de către Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 a tuturor costurilor neeligibile care pot apărea în perioada de implementare.
Art.5. Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului București și Directorul General al Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.6. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București.
| | | | |
| | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, FEROIU DUMITRU-SILVIU | | | CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ | |
| |
Hotărâre nr. 186
Bucureşti, 29.05.2024
Prezenta Hotărâre conține un număr de 14 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 29.05.2024 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.