124 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 09.10.2024;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2, privind aprobarea implementării unor măsuri de asigurare a bunăstării animalelor din adăposturile publice și pentru o bună gestionare a animalelor fără stăpîn în cadrul acestora, prin găzduirea temporară a unui număr de 200 de câini aparținand ASPA Mihăilești în Adăpostul Tînganu, situat în Comuna Cernica, sat Tînganu, str. Nicolae Iorga nr. 31, județul Ilfov.
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Hotărârea Consiliului nr. 648/2018 privind aprobarea organigramei, numărului total de posturi, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 100/2022 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare ale aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 și respectiv ale Direcției Publice de Evidență Persoane și Stare Civilă Sector 2.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) şi alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1 Se aprobǎ implementarea unor măsuri de asigurare a bunăstării animalelor din adăposturile publice și pentru o bună gestionare a animalelor fără stăpîn în cadrul acestora, prin găzduirea temporară a unui număr de 200 de câini aparținand ASPA Mihăilești în Adăpostul Tînganu, situat în Comuna Cernica, sat Tînganu, str. Nicolae Iorga nr. 31, județul Ilfov.
Art. 2 Găzduirea temporară se opereazăîn condiţiile stipulate în Anexa - ,, Protocolprivind aprobarea implementării unor măsuri de asigurare a bunăstării animalelor din adăposturile publice și pentru o bună gestionare a animalelor fără stăpîn în cadrul acestora, prin găzduirea temporară a unui număr de 200 de câini aparținand ASPA Mihăilești în Adăpostul Tînganu, situat în Comuna Cernica, sat Tînganu, str. Nicolae Iorga nr. 31, județul Ilfov”, încheiat între Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor București și Sectorul 2 al Municipiului București, care conţine 6 pagini şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, precum și Direcţiile din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Sectorului 2, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei Hotărâri.
Art. 4. Prezenta Hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucuresti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢE ILIESCU CONSTANTIN-CRISTINEL
|
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
Hotărâre nr. 297
Bucureşti, 09.10.2024
Prezenta Hotărâre conține un număr de 9 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 09.10.2024 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H297-2024.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 510 Vizualizări |
| Descărcare: | 124 times |
| Data creării: | 10-10-2024 |