112 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 23.10.2024;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de domnul consilier local Radu Nedelcuţ, privind solicitarea către Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru instituirea regimului de arie naturală protejată de interes local pentru obiectivul ,, Pajiştea Petricani ” din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti.
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2), lit.s).şi alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1 (1) Se solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti instituirea regimului de arie naturală protejată de interes local pentru obiectivul ,, Pajiştea Petricani" din Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti, în baza documentaţiei ştiinţifice prevăzutăîn Anexa – ,, Studiu de fundamentare ştiinţifică al ariei naturale protejate Petricani”, ce conţine 49 de pagini şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Delimitarea ariei naturale protejate, suprafața si situația juridică a terenurilor (cu precizarea proprietarilor acestora), se regăsesc în anexă la prezenta hotărâre.
Art. 2 Autoritatea Executivă a Sectorului 2 şi Administraţia Domeniului Public vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 3. Prezenta Hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucuresti şi se comunică Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ ILIESCU CONSTANTIN- CRISTINEL
|
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
Hotărâre nr. 305
Bucureşti, 23.10.2024
Prezenta Hotărâre conține un număr de 52 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 23.10.2024 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H305-2024.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 570 Vizualizări |
| Descărcare: | 112 times |
| Data creării: | 29-10-2024 |