• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 072 din 2025

197 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 31.03.2025;

Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general consolidat al  Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti pentru anul 2025;

Analizând:

  • Referatul de aprobare înregistrat sub nr.1354/ 25.03.2025, prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr.48650/24.03.2025 prezentat de Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei de Buget-Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei pentru Transparență, Reducerea Birocrației și Inovație, din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Prevederile Legii nr.24/2000 prvind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată,cu modificările şi completările ulterioare
  • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Prevederile art.19 alin.(1) litera a),b) şi c),art.26, art.45 şi art. 46 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea bugetului de stat nr.9/2025;
  • Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr.69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificaările şi completările ulterioare;
  • Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, potrivit cărora atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetele autorităţilor finanţatoare;
  • Ordonanta 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului României nr.1032/2024 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr.652/2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029,precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, pentru anul scolar 2024-2025;
  • Ordonanţa de Urgenţă 115/2023 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene;
  • Decizia nr.6761/31.10.2024 a directorului general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti privind sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor învăţământului particular şi cel confesional, acreditat;
  • Decizia nr.6799/13.11.2024 a directorului general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiul București;
  • Decizia nr.341/17.02.2025 a directorului general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti privind repartizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit estimate a fi încasate în anul 2025;
  • Nota nr.9484/21.02.2025 privind repartizarea sumelor acordate persoanelor prevăzute la art.24 şi art.27/Legea 448/2006, sume alocate de Ministerul Muncii, Familiei,Tineretului şi Solidaritaţii Sociale - Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi;
  • Decizia nr.382/27.02.2025 a directorului general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiul București;
  • Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr.356/20.12.2024 privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Bucureşti, începând cu anul 2025.

 

În temeiul prevederilor art.139 alin.(3) lit.a), art.166 alin.(2) lit.d),art.196 alin.(1) litera a) şi art.197 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art.1 Se aprobă  bugetul general consolidat al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti pe anul 2025, conform anexei nr. 1, astfel:

  • venituri  2.315.594 mii lei
  • cheltuieli  2.565.264 mii lei
  • deficit    249.670 mii lei

Deficitul este finanţat din excedentul anului 2024, în sumă de 249.670 mii lei.

Art.2 Se aprobă bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti pe anul 2025, conform anexei nr. 2, astfel:

  • venituri, în sumă de 2.054.998  mii lei, din care:
    • veniturile secţiunii de funcţionare 1.400.270 mii lei
    • veniturile secţiunii de dezvoltare   654.728 mii lei
  • cheltuieli, în sumă de 2.304.668 mii lei, din care:
    • cheltuielile secţiunii de funcţionare  1.400.270 mii lei
    • cheltuielile secţiunii de dezvoltare   904.398 mii lei
  • deficitul secţiunii de dezvoltare este de 249.670 mii lei şi se finanţează din excedentul anului 2024, în valoare de 249.670 mii lei.

Art.3 Se aprobă cheltuielile bugetului local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti  pentru anul 2025, în sumă de 2.304.668 mii lei, conform anexelor nr.2; 2.1 – 2.116, cu detalierea pe capitole, subcapitole, secţiuni, paragrafe, titluri, articole şi alineate şi pe ordonatori de credite.

Art.4 Se aprobă cheltuielile finanţate din împrumuturi externe contractate de Consiliul Local al Sectorului 2, în sumă 192.215 mii lei pentru finanţarea programului privind creşterea  performanţei energetice a blocurilor de locuinţe din Sectorul 2, conform anexelor nr.3; 3.1-3.4.

Art.5 Se aprobă cheltuielile finanţate din împrumuturi interne contractate de Consiliul Local al Sectorului 2, în sumă 20.743 mii lei pentru finanţarea programului privind creşterea  performanţei energetice a blocurilor de locuinţe din Sectorul 2, conform anexelor nr.4;4.1-4.4.

Art.6 Se aprobă bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pentru anul 2025, conform anexelor nr. 5;5.1-5.24, astfel:

  • venituri, în sumă de 482.090 mii lei, din care:
    • veniturile secţiunii de funcţionare 289.714 mii lei
    • veniturile secţiunii de dezvoltare 192.376 mii lei
  • cheltuieli, în sumă de 482.090 mii  lei, din care:
    • cheltuielile secţiunii de funcţionare 289.714 mii lei
    • cheltuielile secţiunii de dezvoltare 192.376 mii lei.

Art.7 Se aprobă programul de investiţii al Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti pentru anul 2025, conform anexelor nr. 6;6.1-6.120.

Art. 8  Se aprobă lista proiectelor culturale pentru anul 2025, conform anexei nr.7.

Art. 9 Se aprobă lista lăcaşurilor de cult care au solicitat finanţări pentru anul 2025, conform anexei nr.8.

Art. 10 Se aprobă numărul de personal şi fondul salariilor de bază, pentru aparatul de specialitate al Primarului Sectorului 2 şi pentru serviciile publice aflate sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2  pentru anul 2025,conform anexei nr.9.

Art. 11 Primarul Sectorului 2, Direcţia Economică, Direcţia Generală Programe de Dezvoltare Urbanăşi Fonduri Europene, ordonatori secundari şi ordonatorii terţiari de credite vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, conform competenţelor.

Art. 12 Anexele nr. 1; 2; 2.1 – 2.116; 3; 3.1-3.4; 4; 4.1-4.4; 5; 5.1- 5.24; 6;6.1-6.120; 7; 8; 9 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 13 (1) Prezenta Hotărâre se publicăîn ,,Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti”.

                  (2)  Anexele se comunică instituţiilor interesate şi pot fi consultate la sediul Primăriei Sectorului 2, precum şi pe site-ul www.ps2.ro.

    
 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

MANEA ALEXANDRU-ȘTEFAN

 
 

 CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 
 

 

                                                                                                                                   

 

Hotărâre nr. 72

Bucureşti, 31.03.2025

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 5 pagini + anexele 1-9, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 31.03.2025 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.    

Denumire fișier: H072-2025-link.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:431 Vizualizări
Descărcare: 197 times
Data creării: 03-04-2025

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE