• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 187 din 2025

133 Descărcări

Modifică/completează  HCL S2 nr. 97/31.03.2025

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 26.06.2025;

         Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind modificarea Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 97/31.03.2025 privind sărbătorirea familiilor care aniversează 25, 50 și 75 de ani de căsătorie;

        Analizând:

  • Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, înregistrat la Cabinet Secretar General Sector 2 sub nr. 2558/19.06.2025;
  • Raportul de specialitate nr. 88594/19.06.2025 întocmit de Direcţia Transparenţă Instituţională din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 89176/19.06.2025 întocmit de Direcţia Juridică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 88742/20.06.2025 întocmit de Direcţia Publică de Evidență Persoane și Stare Civilă Sector 2 din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Buget – Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Minorităţi, Apărarea Drepturilor Copilului şi aplicarea Legii nr. 114/1996 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Constituția României, republicată;
  • Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1492/2022 privind aprobarea Strategiei naționale privind îngrijirea de lungă duratăși îmbătrânirea activă pentru perioada 2023-2030, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 97/2025 privind sărbătorirea familiilor care aniversează 25, 50 și 75 de ani de căsătorie.

 

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 lit. l) și alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art.I.  Se modificăşi se completeazăArt. 2 din Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 97/31.03.2025 privind sărbătorirea familiilor care aniversează 25, 50 și 75 de ani de căsătoriei, şi va avea următorul conţinut:

Art. 2.Se aprobă finanţarea de la bugetul Sectorului 2, prin alocarea sumelor cu această destinaţie în  bugetul Primăriei Sectorului 2 şi, după caz, în bugetele instituţiilor aflate în coordonarea Consiliului Local Sector 2, pentru organizarea unor ceremonii festive de sărbătorire a familiilor aniversate, pentru acordarea distincţiilor şi a sumelor prevăzute în Regulament”.

Art.II. Art. 1şi Art. 8 din Anexa la Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 97/31.03.2025 privind sărbătorirea familiilor care aniversează 25, 50 și 75 de ani de căsătoriei se modificăşi se completează, conform Anexei ce conţine 4 pagini şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.III.Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 97/31.03.2025 privind sărbătorirea familiilor care aniversează 25, 50 și 75 de ani de căsătoriei, rămân aplicabile.

Art.IV.Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului București, Direcţia Transparenţă Instituţională, Direcţia Economicăşi Direcţia Publică de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.   

Art.V.Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

 

 

    
  

 

  CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 
 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

PANTELIN SERGIU-MIHAI

 
 

 

 

 

Hotărâre nr. 187

Bucureşti, 26.06.2025

Prezenta Hotărâre conține un număr de 7 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 26.06.2025 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.    

Denumire fișier: H187-2025.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:538 Vizualizări
Descărcare: 133 times
Data creării: 01-07-2025

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE