Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29.08.2025;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, privind aprobarea demarării procedurii privind înființarea unui centru medico-social în str. Paroșeni nr. 26, sector 2, București;
Analizând:
- Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, înregistrat la Cabinet Secretar General Sector 2 sub nr. 3860/28.08.2025;
- Raportul de specialitate 263013/14.08.2025 prezentat de Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 București;
- Raportul de specialitate nr. 128475/28.08.2025 întocmit de Direcția Strategie și Fonduri Europene, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Buget - Finanțe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Protecție Socială, Sănătate, Familie, Minorități, Apărarea Drepturilor Copilului și aplicarea Legii nr. 114/1996 din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea 292/2011a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socialăşi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- U.G nr. 57 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 228/2022 privind aprobarea Strategiei locale în domeniul protecţiei şi asistenţei sociale pentru perioada 2022-2027 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector2;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 297/2022 privind transmiterea din administrarea Consiliului Local Sector 2, în administrarea Direcției Generale de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 a imobilului teren și construcție situat în strada Paroșeni, nr. 26, Sector 2, București, astfel cum a fost modificatăși completată prin H.C.L nr. 126/2023;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 190/2023 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general pentru obiectivul de investiţii ,,Consolidare, realizare subsol tehnic și supraetajare imobil existent parter, rezultând un imobil cu regim de înălțime Stehnic+P+2E, modificări fațade, recompartimentări interioare, cu destinația Centru de zi pentru copii în risc de separare de părinți, amenajări exterioare și refacere împrejmuire” Paroșeni nr. 26, Sector 2, Municipiul București;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 218/2023 pentru aprobarea depunerii cererii de finanțare cu titlul ”Consolidare, realizare subsol tehnic și supraetajare imobil existent parter, rezultând un imobil cu regim de înălțime Stehnic+P+2E, modificări fațade, recompartimentări interioare, cu destinația Centru de zi pentru copii în risc de separare de părinți, amenajări exterioare și refacere împrejmuire” str. Paroşeni nr. 26, sector 2, Municipiul Bucureşti, în cadrul apelului PNRR/2022/C13/I1 Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 259/2024 privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 2 de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 și Organizația Salvați Copiii în vederea depunerii cererii de finanțare și aprobării Acordului de parteneriat pentru proiectul ”Intervenții integrate în comunitate pentru copii și familii aflați în situație de risc”în cadrul apelului de proiecte de tip competitiv “Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și în vederea susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială”, P05. Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socialăși ceilalți copii, Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 - 2027;
- Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 250/2024 privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 2 de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sectorului 2 și Organizația Salvați Copiii în vederea depunerii cererii de finanțare și aprobării Acordului de parteneriat pentru proiectul “lntervenții integrate în comunitate pentru copii și familii aflați în situație de risc” în cadrul apelului de proiecte de tip competitiv “Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și în vederea susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială”, P05. Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socialăși ceilalți copii, Programul Incluziune ți Demnitate Socială 2021-2027
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. p) și alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 Se aprobă demararea procedurii privind înființarea unui centru medico-social în str. Paroșeni nr. 26, sector 2, București.
Art. 2În vederea implementării proiectului privind înființarea unui centru medico-social, indicatorii tehnico-economici şi devizul general, aprobați prin Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 190/2023, vor fi actualizați și supuși aprobării Consiliului Local al Sectorului 2.
Art. 3 Primarul Sectorului 2, Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 și compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, conform competenţelor.
Art.4 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului București.
| | | | |
| | | CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ | |
| | PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, PANTELIN SERGIU-MIHAI | |
| |
Hotărâre nr. 285
Bucureşti, 29.08.2025
Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 29.08.2025 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.