30 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 30.10.2025;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, privind aprobarea denumirii unei unități de învățământ preuniversitar particular – Grădinița “Innovation Kindergarten and Nursery”, care va funcționa pe raza Sectorului 2 al Municipiului București începând cu anul școlar 2025-2026;
Analizând:
Municipiului București;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare;
pentru aprobarea Regulamentului de funcționare a comisiei de atribuire de denumiri județene, respectiv a Municipiului București;
provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița “Innovation Kindergarten and Nursery” din Municipiul București, Sector 2.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. l) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 Se aprobă denumirea unității de învățământ preuniversitar particular – Grădinița “Innovation Kindergarten and Nursery” cu sediul în București, str. Claudiu nr. 26, Sector 2, în conformitate cu anexa ce cuprinde 1 paginăși face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului București, Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, precum și unitatea de învățământ preuniversitar particular vor asigura ducerea la îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti, precum și în Monitorul Oficial Local al Sectorului 2 al Municipiului București.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
PANTELIN SERGIU-MIHAI SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2
ELENA NIȚĂ
Hotărâre nr. 367
Bucureşti, 30.10.2025
Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini,inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 30.10.2025 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H367-2025.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 192 Vizualizări |
| Descărcare: | 30 times |
| Data creării: | 05-11-2025 |