36 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 30.04.2026;
Luând în considerare proiectul de hotărâreinițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea Consiliului Local Sector 2 de a hotărî cu privire la asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București şi Institutul Național de Boli Infecțioase ,,Prof. Dr. Matei Balș” București, în vederea derulării de proiecte comune de interes local;
Analizând:
- Raportul de specialitate nr. 66246/ 20.04.2026 întocmit de Direcția de Utilități Publice și Mediu din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 68546/ 22.04.2026 întocmit de Direcția Juridică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Solicitarea nr. 3598/15.04.2026 transmisă de Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balș” București;
- Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei pentru Ecologie, Spații Verzi și Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr.24/2007, republicată, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. s), precum și alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1. Se solicită acordul Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2 de a hotărî cu privire la asocierea Sectorului 2 al Municipiului București cu Institutul Național de Boli Infecțioase ,, Prof. Dr. Matei Balș” București,în vederea derulării de proiecte comune de interes local.
Art. 2.Se aprobă de principiu, cooperarea Sectorului 2 al Municipiului București cu Institutul Național de Boli Infecțioase ,, Prof. Dr. Matei Balș” București,în vederea derulării de proiecte comune de interes local, care vizează regenerarea urbană integrată a curţii şi grădinii Institutului, dezvoltarea durabilă a spațiilor publice și atragerea de fonduri naționale și europene pentru susținerea acestor inițiative, formarea unei asocieri de autorități contractante în sensul Legii nr.98/2016, sub condiția obținerii acordului Consiliului General al Municipiului București prevăzut la Art.1 din prezenta hotărâre.
Art. 3.Se aprobă modelul Protocolului de colaborare între Sectorului 2 al Municipiului București şi Institutul Național de Boli Infecțioase ,, Prof. Dr. Matei Balș” București, acestea urmând a fi completat în derularea proiectelor comune, prin act adițional, cu toate datele și informațiile necesare care să permită desfășurarea colaborării și implementării proiectelor și lucrărilor vizate în comun, obținute în baza solicitărilor cetățenilor, studiilor și analizelor efectuate, precum și a celor rezultate în urma întocmirii de către specialiști a proiectelor tehnice și a documentațiilor tehnico – economice, după caz, prevăzut în Anexa, care conține 7 (șapte) pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Autoritatea executivă a Sectorului 2, reprezentanții compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 5. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București, precum şi în Monitorul Oficial Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.
|
| ||||
Hotărâre nr. 123
Bucureşti, 30.04.2026
Prezenta Hotărâre conține un număr de 10 pagini, inclusiv anexa, și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 30.04.2026 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H123-2026.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 75 Vizualizări |
| Descărcare: | 36 times |
| Data creării: | 06-05-2026 |