6 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 31.08.2026;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind aprobarea Programului pilot de Hidratare Urbanăși Reziliență Climatică ”Apa pentru Comunitate” – implementarea unei rețele de stații inteligente de hidratare în adăposturile climatice și spațiile publice din Sectorul 2 al Municipiului București.
Analizând:
- Referat de aprobare prezentat de Primarul Sector 2 al Municipiului București, înregistrat la Cabinet Secretar General sub nr.3053/25.06.2026;
- Raportul de specialitate nr. 119255/26.06.2026 întocmit de către Direcţia Economică, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti; Direcția Transparență Direcția Juridică, Instituțională,
- Raportul de specialitate nr. 119250/30.06.2026 întocmit de către Direcția Generală Tehnică - Direcția de Investiții Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 125799/03.07.2026 întocmit de către Direcția Juridică, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 117658/25.06.2026 întocmit de către Direcția de Utilități Publice si Mediu, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ nr.121314/30.06.2026;
- Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale;
- Avizul Comisia de Protecție Socială, Sănătate, Familie, Minorități, Apărare Drepturilor Copilului Și Aplicarea Legii nr.114/1996;
- Avizul Comisiei de Buget - Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe;
- Avizul Comisia de Servicii Publice și Relația cu Asociațiile de Proprietari;
- Avizul Comisia Transparenţă, Reducerea Birocraţiei și Inovaţie din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art.139 alin.(1), art.166 alin.(2) lit. o), precum şi alin.(3) și art.196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂȘ T E:
Art.1.Se aprobă Programul pilot de Hidratare Urbanăși Reziliență Climatică „Apa pentru Comunitate”, în vederea dezvoltării și implementării unei rețele de stații inteligente de hidratare în cadrul adăposturilor climatice și al spațiilor publice de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, ca măsură de protecție a mediului, sănătate publică, adaptare la schimbările climatice și dezvoltare urbană durabilă, prevăzut în Anexa, care conţine 5 pagini şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Programul urmărește atingerea următoarelor obiective:
Art. 3. Stațiile inteligente de hidratare pot fi amplasate pe domeniul public sau privat al Sectorului 2, după caz, în următoarele locații:
Art. 4.(1) Stațiile inteligente de hidratare pot fi dotate, după caz, cu:
(2) Toate echipamentele instalate în cadrul Programului vor respecta cerințele legale privind sănătatea publică, siguranța utilizatorilor, accesibilitatea, eficiența energetică, protecția mediului și calitatea apei destinate consumului uman.
Art. 5.(1) Finanțarea Programului se poate realiza din una sau mai multe dintre următoarele surse:
(2) Autoritatea administrației publice locale poate atrage finanțări externe, poate depune cereri de finanțare și poate participa la programe, proiecte și inițiative naționale sau internaționale care sprijină implementarea Programului.
Art. 6.(1) Primarul Sectorului 2 este mandatat să inițieze, coordoneze și aprobe, potrivit competențelor legale, toate demersurile necesare implementării Programului.
(2) În vederea implementării Programului, Primarul Sectorului 2 poate încheia protocoale, acorduri de colaborare, parteneriate, convenții sau alte forme de cooperare, în condițiile legii, cu:
Art. 7.(1) Direcțiile de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 vor elabora și supune aprobării Primarului un Plan de implementare multianual al Programului.
(2) Planul de implementare va cuprinde cel puțin:
(3) Implementarea Programului se va realiza etapizat și poate include:
(4) În vederea implementării Programului, direcțiile de specialitate vor colabora cu instituțiile publice competente, operatorii de utilități, administratorii domeniului public și privat, operatorii economici și orice alte entități implicate în procesul de avizare, autorizare, exploatare și monitorizare.
(5) Direcția Utilități Publice și Mediu va prezenta anual Primarului Sectorului 2 un raport privind stadiul implementării Programului, indicatorii de performanță realizați și propunerile de dezvoltare ulterioară.
Art. 8.(1) Programul se implementează inițial sub forma unui proiect pilot.
(2) Pe baza rezultatelor obținute, a gradului de utilizare, a indicatorilor de performanțăși a surselor de finanțare disponibile, autoritatea administrației publice locale poate aproba extinderea etapizată a rețelei de stații inteligente de hidratare la nivelul întregului Sector 2.
(3) Programul poate constitui baza elaborării unei strategii locale privind dezvoltarea infrastructurii publice de hidratare urbană, modernizarea cișmelelor și fântânilor publice existente și integrarea acestora în conceptul de oraș inteligent și rezilient climatic.
Art.9. Primarul Sectorului 2 și reprezentanții compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.10 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti, precum și în Monitorul Oficial Local al Sectorului 2 al Municipiului București.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ PANTELIN SERGIU-MIHAI |
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
Hotărâre nr. 253
Bucureşti, 31.08.2026
Prezenta Hotărâre conține un număr de 12 pagini,inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 31.08.2026 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H253-2026.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 5 Vizualizări |
| Descărcare: | 6 times |
| Data creării: | 08-09-2026 |