4 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 04.09.2026;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2 de a dispune cu privire la încheierea Protocolului de colaborare între Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti prin Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 și Asociația „Centrul de Formare Profesională Horeca School” în vederea înființării „Centrului Comunitar de Educație Gastronomicăși Integrare Profesională” pentru elevii înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 2;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit.s) și alin (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1.Se solicită acordul Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2 de a dispune cu privire la încheierea Protocolului de colaborare între Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti prin Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 și Asociația „Centrul de Formare Profesională Horeca School” în vederea înființării „Centrului Comunitar de Educație Gastronomicăși Integrare Profesională” pentru elevii înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 2.
Art.2. (1) Se aprobă asocierea dintre Sectorul 2 al Municipiului București prin Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 și Asociația ,,Centrul de Formare Profesională Horeca School” în vederea înființării ,,Centrului Comunitar de Educație Gastronomicăși Integrare Profesională”.
(2) Se aprobă modelul de Protocol de colaborare ce urmează a fi încheiat între părți, conform Anexei 1 ce conține 9 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Se împuternicește Primarul Sectorului 2 să semneze Protocolul de asociere, actele adiționale și orice alte operațiuni a căror necesitare reiese din implementarea proiectului.
(4) Prevederile art. 2 ale prezentei hotărâri intrăîn vigoare și produc efecte juridice după adoptarea de către Consiliul General al Municipiului București a Hotărârii solicitate conform art. 1.
Art.3 Autoritatea Executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Directorul General al Direcției Generală pentru Administrarea Patrimoniului Sector 2 din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 și Directorul unității de învățământ, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti, precum și în Monitorul Oficial al Sectorului 2 al Municipiului București.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, PANTELIN SERGIU-MIHAI
|
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
Hotărâre nr. 282
Bucureşti, 04.09.2026
Prezenta Hotărâre conține un număr de 12 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 04.09.2026 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H282-2026.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 11 Vizualizări |
| Descărcare: | 4 times |
| Data creării: | 08-09-2026 |