14 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 30.09.2026;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind acordarea unui sprijin financiar pentru Mănăstirea Christiana;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. t) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1.(1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar pentru Mănăstirea Christiana situatăîn București, şos. Pipera nr. 49, Sector 2 (Situația de lucrări nr. 12/2026) în valoare de 483.594,65 lei, pentru lucrări de pictură muralăîn tehnică frescă la biserica mănăstirii .
(2) Suma menţionată la art. 1 alin. (1) va fi alocată din bugetul general al Sectorului 2 al Municipiului București pe anul 2026, subcapitolul bugetar 67.02.06 ,,Servicii religioase” art. 59.12 „Susţinerea cultelor”.
Art.2. Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Direcția Generală Tehnicăși de Investiții - Direcția Investiții Publice vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3. Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti precum şi în Monitorul Oficial Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.
|
| ||||
Hotărâre nr. 314
Bucureşti, 30.09.2026
Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 30.09.2026 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H314-2026.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 21 Vizualizări |
| Descărcare: | 14 times |
| Data creării: | 06-10-2026 |