46 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 31.03.2011;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind transmiterea terenului situat în str. Ziduri Moşi nr. 5 bis, Sector 2, din administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 în administrarea Administraţiei Pieţelor Sector 2;
Analizând:
- Raportul de Specialitate nr. 15922/15.03.2011 al Direcţiei Urbanism şi Gestionarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de Specialitate nr. 15837/15.03.2011 al Administraţiei Pieţelor Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul Comisiei de Urbanism, Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului precum şi Raportul Comisiei de Buget – Finanţe şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- art. 12 alin. (1) – (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicăşi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 239/2001 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii în pieţele agroalimentare din Municipiul Bucureşti;
- Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 186/2008 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiul Bucureşti;
- Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 133/2005 privind reglementarea situaţiei juridice a unor pieţe agroalimentare de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
În temeiul art. 45 alin. (3) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. o) precum şi art. 123 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 (1) Se aprobă transmiterea din administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 în administrarea Administraţiei Pieţelor Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2, a terenului situat în str. Ziduri Moşi nr. 5 bis, Sector 2, în suprafaţă de 2.507 m.p., identificat conform anexelor nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.
(2) Anexele nr. 1 şi 2 conţin un număr de 2 file şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Predarea - primirea terenului prevăzut la art. 1 se face pe bază de proces verbal încheiat între Consiliul Local Sector 2 în calitate de predător şi Administraţia Pieţelor Sector 2 în calitate de primitor, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art.3 Schimbarea destinaţiei terenului fără acordul Consiliului Local Sector 2 al Municipiului Bucureşti atrage de drept revocarea prezentei hotărâri.
Art.4 Directorul General al Administraţiei Pieţelor Sector 2 va lua măsurile necesare înscrierii bunului imobil prevăzut la art. 1 în evidenţele cadastrale conform art. 46 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.5 Autoritatea executivă a Sectorului 2 şi Directorul General al Administraţiei Pieţelor Sector 2 vor asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.6 (1) Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
(2) Anexele se comunică instituţiilor interesate şi pot fi consultate la sediul Primăriei Sectorului 2.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE BOGZIANU FLORIAN CONSTANTIN ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
SECRETAR,
TOMA ŞUTRU
Hotărârea nr. 26
Bucureşti, 31.03.2011
Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 31.03.2011 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | 026.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 672 Vizualizări |
| Descărcare: | 46 times |
| Data creării: | 12-07-2018 |