• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărâre 115

8 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 14.12.2012;

                 Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea unor documentaţii de urbanism pe terenuri situate în Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti;

Analizând:

  • Raportul de specialitate nr. 86710 / 797 din 12.12.2012 prezentat de Arhitectul Şef al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Rapoartele de informare şi consultare a publicului ale documentaţiilor de urbanism menţionate în anexele nr.1 şi 2 ale proiectului de hotărâre, întocmite de Arhitectului Şef al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizele de Urbanism emise de Arhitectul Şef al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în baza consultării în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism a Sectorului 2 menţionate în anexele nr. 1şi 2 la proiectul de hotărâre;

       - Raportul Comisiei de Urbanism, Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

Având în vedere reglementările cuprinse în:

- Ordinul nr. 2701 din 30 decembrie 2010 emis de Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, publicat în Monitorul Oficial nr.  47 din 19 ianuarie 2011;

- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 24 din 31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului Local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 25 din 31.03.2011 privind reactualizarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism a Sectorului 2 şi a procedurii de analizare, avizare şi aprobare a documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului de către Consiliul Local Sector 2;

- art. 32 şi art. 37 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul art. 36 alin. (5) lit. c) coroborat cu art. 45 alin. (2) şi art. 81 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art.1 (1) Se aprobă Planurile Urbanistice de Detaliu şi Rapoartele de informare şi consultare a publicului ale documentaţiilor de urbanism prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, cuprinzând în total 6 poziţii.

                  (2) Perioada de valabilitate a documentaţiilor de urbanism este de doi ani, de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

                   (3) Planurile Urbanistice de Detaliu prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 reprezintă regulament de urbanism şi dau dreptul la construire numai în baza unei autorizaţii de construire eliberată conform legislaţiei în vigoare.

 

 Art.2  Autoritatea executivă a Sectorului 2 va asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

 

        Art.3 (1) Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

                    (2)  Anexele se comunică instituţiilor şi persoanelor fizice interesate şi pot fi consultate la sediul Primăriei Sectorului 2.

 

 

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                   CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE                                           SOARE CEZAR RADU                                                                                             ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA

  1. 215/2001, REPUBLICATĂ

                                         SECRETAR,

 

                                                                                                                                                                     TOMA ŞUTRU         

 

 

                     Hotărârea nr. 115

  Bucureşti, 14.12.2012

 

 

 

Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 14.12.2012 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: 115.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:249 Vizualizări
Descărcare: 8 times
Data creării: 12-07-2018

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE