32 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 29.01.2013;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea Organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 Direcţiei Publice de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2;
Analizând:
- Raportul de specialitate nr. 4375/24.01.2013 întocmit de Direcţia Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Hotărârea Consiliul Local al Sectorului 2 nr. 107/2010 privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 şi al Direcţiei de Evidenţă Persoane Sector 2, modificatăşi completată prin H.C.L. Sector 2 nr. 132/2010, H.C.L. Sector nr. 21/2011, H.C.L. Sector 2 nr. 82/2011 şi H.C.L. Sector 2 nr. 30/2012;
- Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 122/24.05.2002 privind aprobarea exercitării de către Consiliul Local Sector 2 a unor atribuţii privind organigrama, statul de funcţii şi ROF - ul pentru Primăria Sectorului 2;
- Avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 1958/25.01.2013 privind funcţiile publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 şi Direcţiei de Evidenţă Persoane Sector 2;
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. (1) Se aprobă Organigrama şi Statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Sectorului 2, conform anexelor nr. 1 şi 2.
(2) Numărul total de posturi din structura organizatorică a aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 este 333, din care 2 posturi de demnitate publică, 39 posturi de conducere şi 292 posturi de execuţie.
Art.2. (1) Se aprobă Organigrama şi Statul de funcţii pentru Direcţia Publică de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2, serviciu public înfiinţat în subordinea Consiliului Local Sector 2, fără personalitate juridică, conform anexelor nr. 1 şi 2.
(2) Numărul total de posturi din structura organizatorică Direcţiei Publică de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2 este 71, din care 5 posturi de conducere şi 66 posturi de execuţie.
Art.3. (1) Se aprobă Regulamentului de organizare şi funcţionare pentru aparatul de specialitate al Primarului Sectorului 2, conform anexei nr. 3.
(2) Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare pentru Direcţia Publică de Evidenţă Persoane şi Stare Civilă Sector 2, conforma anexei nr. 4.
(3) Anexele nr. 1 - 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Pe data prezentei, Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 107/2010 privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 şi al Direcţiei de Evidenţă Persoane Sector 2, modificatăşi completată prin H.C.L. Sector 2 nr. 132/2010, H.C.L. Sector nr. 21/2011, H.C.L. Sector 2 nr. 82/2011 şi H.C.L. Sector 2 nr. 30/2012 îşi încetează aplicabilitatea.
Art.5. (1) Primarul Sectorului 2 poate modifica şi transfera funcţiile din stat, fără majorarea numărului total de posturi aprobat prin organigramăşi cu respectarea cerinţelor prevăzute de Statutul funcţionarilor publici.
(2) Modificările în ceea ce priveşte calitatea posturilor, de funcţionar public sau personal contractual, se fac cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi serviciilor publice de interes local aflate sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2, conform anexei nr. 1.
Art.6. Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.7. (1) Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
(2) Anexele se comunică instituţiile interesate şi pot fi consultate la sediul Primăriei Sectorului 2.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SOARE CEZAR RADU ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
SECRETAR,
TOMA ŞUTRU
Hotărârea nr. 13
Bucureşti, 29.01.2013
Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 29.01.2013 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | 013.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 805 Vizualizări |
| Descărcare: | 32 times |
| Data creării: | 11-07-2018 |