31 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 28.02.2013;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei - cadru de organizare şi desfăşurare a licitaţiei publice pentru închirierea spaţiilor/terenurilor temporar disponibile aflate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Analizând:
- Nota de fundamentare nr. 445/11.02.2013 întocmită de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 9682/20.02.2013 întocmit de Direcţia Juridică, Legislaţie, Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale precum şi Raportul Comisiei de Buget – Finanţe şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 152/2003 privind transmiterea în administrarea Direcţiei Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 a imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar, unităţile de învăţământ special şi unităţile sanitare publice de interes local de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. 2 lit. i) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. Se aprobă Documentaţia - cadru de organizare şi desfăşurare a licitaţiei publice pentru închirierea spaţiilor/terenurilor temporar disponibile aflate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti precum şi celelalte documente aferente acesteia, conform anexei I.
Art.2. Se aprobă preţurile minimale de pornire pentru închirierea spaţiilor disponibile aflate în administrarea Direcţiei Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 conform anexei II.
Art.3. (1) Contravaloarea lunară a chiriei şi a sumelor aferente acesteia obţinute ca urmare a contractelor de închiriere încheiate prin administratorul imobilelor - Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 va fi încasată la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitare de stat, acestea având obligaţia legală de a vira 50% din contravaloarea încasată către bugetul local. Obligaţia de virare a procentajului de 50% se menţine şi în cazul veniturilor obţinute din închirierile ocazionale încheiate de către organele de conducere ale unităţii de învăţământ.
(2) Contractele de închiriere care au ca obiect spaţiile/terenurile disponibile temporar din unităţile de învăţământ preuniversitare de stat care nu sunt încheiate prin Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, în calitatea sa de administrator, vor fi încasate tot la nivelul unităţii de învăţământ beneficiare şi vor fi virate 100% către bugetul local.
(3) Taxele şi impozitele legale aferente spaţiilor/terenurilor închiriate vor fi suportate integral de către Locatar.
Art.4. (1) Se aprobă Protocolul de colaborare nr. 18.554/811/05.02.2013 încheiat între Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 şi Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 având ca obiect urmărirea îndeplinirii cu celeritate a obligaţiilor financiare ale instituţiilor de învăţământ de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi ale terţilor - locatari, aferente contractelor de închiriere încheiate pentru spaţiile şi terenurile declarate temporal disponibile în incinta unităţilor de învăţământ conform anexei III la prezenta hotărâre.
(2) Unităţile de învăţământ beneficiare ale contractelor de închiriere au obligaţia ca până la data de 7 (şapte) ale fiecărei luni prin organele sale de conducere să transmită către Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar situaţia aferentă lunii anterioare din care să rezulte derularea contractului de închiriere, respectiv plata şi încasarea obligaţiilor financiare la termenele şi în condiţiile stipulate în acesta, precum şi sumele vărsate la bugetul local în cuantumul calculat conform documentaţiei - cadru.
(3) Anexele nr. I - III cuprind un număr de 34 file şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Pe data prezentei, Hotărârile Consiliului Local Sector 2 nr. 8/2002, nr. 79/2002 şi nr. 36/2003, cu modificările şi completările ulterioare, îşi încetează aplicabilitatea.
Art.6. Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, Directorul Direcţiei Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 şi Directorul Executiv al Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.7 (1) Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
(2) Anexele la prezenta hotărâre se comunică instituţiilor interesate şi pot fi consultate la sediul Primăriei Sectorului 2.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE BRANCU MIHAIL ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
SECRETAR,
TOMA ŞUTRU
Hotărârea nr. 16
Bucureşti, 28.02.2013
Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 28.02.2013 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | 016.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 678 Vizualizări |
| Descărcare: | 31 times |
| Data creării: | 11-07-2018 |