HOTĂRÂRI

    Hotărâre 085 din 2014

    Hotărâre 085 din 2014

    Descriere

    Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 15.09.2014;

    Luând în considerare proiectul de hotărâre privind validarea mandatului  unui consilier local;

    Analizând:

           - Raportul de specialitate nr. 54369/15.09.2014 întocmit de către Direcţia Administraţie Publicăşi Evidenţă Electorală din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

         - Raportul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

                    - Adresa Partidului Social Democrat - Organizaţia Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, înregistrată la Centrul de Relaţii cu Publicul al Primăriei Sectorului 2 sub nr. 54112 din data de 12.09.2014, prin care se confirmă că doamna Paninopol Nicoleta este membru al acestei formaţiuni politice;

               - Decizia Comisiei de validare, aleasă prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 59/19.06.2012 privind alegerea membrilor Comisiei de validare, ulterior modificată prin H.C.L. Sector 2 nr. 58/2013.

    Având în vedere reglementările cuprinse în:

            - Art. 31 alin. (3) şi art. 31^1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

            - Art. 96 alin. (9) din Legea nr.67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    În temeiul art. 31 alin. (3) – (5) şi art. 31^1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare precum şi al art. 7 din Ordonanţa Guvernului României nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 673/2002;

    În temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

     

    H O T Ă R ĂŞ T E

     

    Art.1. Pe data prezentei, se validează mandatul de consilier local al supleantului  Paninopol Nicoleta,  membru al Partidului Social Democrat.

     

               Art.2. Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

     

     

    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                    CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE                                                 POPESCU LENUŢA                                                                                   ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA

    1. 215/2001, REPUBLICATĂ

                                                                                                                                                               SECRETAR,

     

                                                                                                                   TOMA ŞUTRU

     

     

     

     

     

                 Hotărârea nr. 85

              Bucureşti, 15.09.2014

     

     

     

     

     

    Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 15.09.2014 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.

     

            

     


    Publicat la
    11-07-2018
    Vizualizări
    761 Vizualizări
    Descărcare
    47 times
    ×

    Autentificare

    CĂUTARE DOCUMENTE