• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărâre 164 din 2016

58 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 03.10.2016;

Luând în considerare proiectul de hotărâre privind constituirea la nivelul Consiliului Local Sector 2 a Comisiei de analiză privind oportunitatea încheierii unor parteneriate cu Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte instituţii de cult;

              Analizând:

  • Raportul de specialitate nr. 67457/28.09.2016 întocmit de Directorul Direcției Servicii Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Raportul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Amendamentul formulat de către domnul consilier local Iliescu Constantin Cristinel, astfel cum a fost consemnat în procesul verbal al ședinței;
  • Dispoziția nr. 805/28.03.2016 emisă de către Primarul Sectorului 2 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere de Secretar al Sectorului 2 Bucureşti;

            Având vedere reglementările cuprinse în:

- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 1 alin. (2) şi (3) ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 3 alin (2) al Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 125/2002;

- Hotărârea Guvernului României nr. 1273/2005 pentru aprobarea Programului naţional ”Lăcaşurile de cult - centre spirituale ale comunităţii”;

                  În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art.81 alin. (2) lit. s) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

                Art.1 Se aprobă constituirea Comisiei de analiză privind oportunitatea încheierii unor parteneriate cu Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte instituţii de cult, având ca obiect finanţarea şi realizarea unor proiecte şi activităţi de interes public, în următoarea componenţă:

  • Lăzăroiu Ioana Gela               - membru;
  • Metehău Andrei George                    - membru;
  • Cosmescu Marius                 - membru;
  • Iliescu Constantin Cristinel  - membru;
  • Bugner Antoneta Georgeta Alexandra  - membru;                                          
  • Șerpescu Cătălin Constantin - membru;
  • Neculai Dan - membru;

 

Art.2 În prima ședință, membrii Comisiei, astfel cum au fost desemnaţi la art. 1, îşi vor alege un preşedinte şi un secretar.

 

Art. 3 (1) În exercitarea atribuţiilor, Comisia va organiza întâlniri cu reprezentanţi ai instituţiilor prevăzute la art. 1, ai aparatului de specialitate al Primarului sau ai serviciilor publice de specialitate aflate sub autoritatea Consiliului Local Sector 2, pentru a analiza propunerile şi documentele aferente proiectelor propuse şi a formula propuneri şi recomandări în domeniul supus analizei.

             (2) Comisia va întocmi un raport ce va fi adus la cunoştinţă Consiliului Local Sector 2 până la data de 31 octombrie 2016.

 

Art.4  Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi consilierii locali desemnaţi în Comisia menţionată la art. 1 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

 

                Art.5 Prezenta hotărâre se va publica în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

 

 

 

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                                            CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE  FEROIU DUMITRU SILVIU                                                                                                           ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA

  1. 215/2001, REPUBLICATĂ

                                        SECRETAR,

 

                                                                                                                                                                     ELENA NIȚĂ

 

 

 

 

 

                    Hotărârea nr. 164

  Bucureşti, 03.10.2016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 03.10.2016 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: 164.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:924 Vizualizări
Descărcare: 58 times
Data creării: 10-07-2018

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE