HOTĂRÂRI

    Hotărârea nr. 101 din 2020

    Hotărârea nr. 101 din 2020

    Descriere

    Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, rectificată, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.05.2020;

    Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi a devizelor generale pentru obiectivele de investiţii de interes local “Reabilitare sisteme rutiere – 17 străzi din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti”;

    Analizând:

    • Raportul de specialitate nr. 7951/15.04.2020 prezentat de Administraţia Domeniului Public Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
    • Raportul de specialitate nr. 59406/22.05.2020 întocmit de către Direcția Achiziții și Contracte Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
    • Avizul Comisiei de Buget - Finanţe şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar, precum şi avizul Comisiei pentru Transparență, Reducerea Birocrației și Inovație din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
    • Avizul favorabil nr. 6/21.05.2020 emis de către Comisia Tehnico-Economică a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti înfiinţată prin Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr.739/12.05.2020;
    • Dispoziţia nr. 47/07.01.2020 emisă de către Primarul Sectorului 2 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere, de Secretar General al Sectorului 2 Bucureşti.

    Având în vedere reglementările cuprinse în:

    • Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
    • Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
    • Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, modificatăși completată prin H.G. nr. 79/2017;
    • Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 309/2019 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Administraţiei Domeniului Public Sector 2.

               

    În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. k) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

     

    În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

     

    H O T Ă R ĂŞ T E

     

    Art.1. (1) Se aprobă indicatorii tehnico-economici și devizele generale pentru obiectivele de investiţii de interes local ,,Reabilitare sisteme rutiere – 17 străzi din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti”, conform anexelor nr. 1-3, ce cuprind un număr de 42 de pagini şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

                            (2) Valoarea totală a lucrărilor reprezentând ,,Reabilitare sisteme rutiere -17 străzi din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti” este de 18.581.895,90 lei, inclusiv TVA, din care C+M: 14.119.714,06 lei, inclusiv TVA.

     

    Art.2. Se aprobă realizarea proiectelor ,,Reabilitare sisteme rutiere – 17 străzi din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti” obiective de investiții de interes local din Sectorul 2 al Municipiului București.

     

    Art.3. (1) Lucrările ,,Reabilitare sisteme rutiere – 17 străzi din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti” cuprinse în anexele nr.1-3, vor fi atribuite spre execuție unor agenți economici specializați, desemnați pe baza licitațiilor publice.

     (2) Devizele generale se actualizează pe durata execuției investițiilor în baza cheltuielilor legal efectuate, rezultând valoarea de finanțare a obiectivelor de investiție.

     (3) Se deleagă Directorului General al Administrației Domeniului Public Sector 2 competența încheierii contractelor de achiziție publică de lucrări.

     

    Art.4. Primarul Sectorului 2 al Municipiului București și Directorul General al Administrației Domeniului Public Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri .

     

    Art.5. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului București.

     

     

           
     

    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
    PUŞCAŞU MARIAN

     
       

    CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

     ÎN TEMEIUL ART. 243, alin.1, LIT. „a”

    DIN O.U.G. NR.57/2019 PRIVIND CODUL ADMINISTRATIV,

    SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

     ELENA NIȚĂ

     

     

     

     

     
     

     

     

               

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Hotărârea nr. 101

    Bucureşti, 28.05.2020

     

     

     

    Prezenta Hotărâre conține un număr de 45 pagini, inclusiv anexele, și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 28.05.2020 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.    


    Publicat la
    05-06-2020
    Vizualizări
    697 Vizualizări
    Descărcare
    178 times
    ×

    Autentificare

    CĂUTARE DOCUMENTE