• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 007 din 2021

60 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite prin Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 12.01.2021;

Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea denumirii unei unități de învățământ preuniversitar particular care va funcționa la nivelul Sectorului 2 al Municipiului București începând cu anul școlar 2020 – 2021;

           Analizând:

  • Raportul de specialitate nr. 146114/30.10.2020 întocmit de Directorul Executiv al Direcției Relații Comunitare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Nota de fundamentare nr. 4938/06.10.2020 întocmită de Directorul General al Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul nr. 08/18.12.2020 emis de Comisia de Atribuire de Denumiri a Municipiului București;
  • Cererea de atribuire denumire nr. 91/05.10.2020, precum și Nota Justificativă nr. 92/05.10.2020 înregistrate la Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 sub nr. 6283/06.10.2020 înaintate de S.C. ACOFUN & CONSULTING S.R.L. pentru Grădinița ,,F.E.L.I.”, unitate de învățământ preuniversitar particular, având sediul în București, Str. Beirut, nr. 12, Sector 2;
  • Hotărârea A.G.A. nr. 6/09.03.2020 emisă de S.C. ACOFUN & CONSULTING S.R.L.
  • Avizul Comisiei de Învăţământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret şi Relaţia cu Societatea Civilă, din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Dispoziţia nr. 47/07.01.2020 emisă de către Primarul Sectorului 2 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 Bucureşti;

          Având în vedere prevederile cuprinse în:

  • Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 5311/28.08.2020 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie S.C. ACOFUN & CONSULTING S.R.L. din municipiul București pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița ,,F.E.L.I.” din municipiul București.
  • Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului 6.564/2011 privind aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative 564/2008 pentru aprobarea Regulamentului de Funcționare a Comisiei de Atribuire de denumiri județene, respectiv a Municipiului București;

 În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. l) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

 În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art. 1 Se aprobă denumirea unităţii de învăţământ preuniversitar particular  Grădinița  ,,F.E.L.I. cu sediul în București, Str. Beirut, nr. 12, Sector 2, conform anexei, ce cuprinde o paginăşi face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 2 Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Directorul General al Direcţiei Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, precum și unitatea de învăţământ preuniversitar particular vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

 

Art. 3  Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

            

           PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                                             CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

                          RADU NEDELCUŢ                                                                                                                 ÎN TEMEIUL ART.243, alin.1, LIT. „a”

                                                                                                                                                   DIN O.U.G. NR.57/2019 PRIVIND CODUL ADMINISTRATIV

                                                                                                                                                   SECRETAR GENERAL al SECTORULUI 2,                                                                                                                                                                                                                                                                      

                                                                                                                                            ELENA NIȚĂ

 

 

 

                Hotărârea nr. 7

                Bucureşti, 12.01.2021

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini, inclusiv anexa și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 12.01.2021 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare..   

Denumire fișier: 7.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:493 Vizualizări
Descărcare: 60 times
Data creării: 18-01-2021

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE