Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.01.2021;
Luând în considerare proiectul de hotărâre pentru aprobarea depunerii de către Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 a unui proiect în cadrul Apelului ,,Îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate pentru grupuri vulnerabile, inclusiv romii” finanţat prin Granturile SEE;
Analizând:
- Raportul de specialitate nr. 9271/22.01.2021 prezentat de Direcţa Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 12211/25.01.2021 prezentat de Direcţia Management Proiecte din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Minorităţi, Apărarea Drepturilor Copilului şi Aplicarea Legii nr. 114/1996, precum şi avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Dispoziţia nr. 47/07.01.2020 emisă de către Primarul Sectorului 2 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 Bucureşti.
Văzând:
- Regulamentul privind implementarea Mecanismului Financiar Spaţiul Economic European (SEE) 2014-2021 adoptat de Comitetul pentru Mecanismul Financiar SEE, conform Articolului 10.5 al Protocolului 38c la Acordul SEE la 8 septembrie 2016 şi confirmat de Comitetul Permanent al Statelor AELS la 22.09.2016;
- Ghidul aplicantului, Apel deschis de propuneri de proiecte nr. 1 ,,Îmbunătăţirea accesului la serviciile de sănătate pentru grupurile vulnerabile, inclusiv Romii”, lansat în data de 30.09.2020.
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 292/2011 privind asistența socială, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1149/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socialăşi a structurii orientative de personal, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 201/2019 privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcții, Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 și a Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Serviciilor Sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2, astfel cum a fost modificatăşi completată prin H.C.L.Sector 2 nr. 353/2019.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. p) şi alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 Se aprobă depunerea de către Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 a proiectului ,,Centrul integrat de asistenţă medicală comunitară pentru grupurile vulnerabile” în cadrul Apelului ,,Îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate pentru grupuri vulnerabile, inclusiv romii” finanţat prin Granturile SEE.
Art.2 Ulterior depunerii proiectului menţionat la art. 1, Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 va întreprinde demersurile necesare pentru aprobarea acordului de parteneriat şi a sustenabilităţii proiectului.
Art.3 Primarul Sectorului 2 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
| | | | |
| | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ RADU NEDELCUŢ
| |
| | | CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ÎN TEMEIUL ART. 243, alin.1, LIT. „a” DIN O.U.G. NR.57/2019 PRIVIND CODUL ADMINISTRATIV, SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ | |
| |
Hotărârea nr. 71
Bucureşti, 28.01.2021
Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 28.01.2021 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.