• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 300 din 2021

77 Descărcări

Abrogă/Încetează aplicabilitatea  HCL S2 nr. 13/2017

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședința ordinară, astăzi, 30.09.2021;

Luând în considerare proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București pentru transmiterea terenului situat în Str. Cernăuți nr. 29A, Sector 2, din administarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2, prin Administrația Piețelor Sector 2, în vederea organizării unei piețe agroalimentare.

Analizând:

  • Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 149880/22.09.2021 întocmit de Direcția Juridică, Legislație, Contencios - Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 146248/21.09.2021 întocmit de Direcția Urbanism, Cadastru și Gestionare Teritoriu din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate 143761/13.09.2021 întocmit de Administrația Piețelor Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei Juridice, Ordine și Liniște Publică, Apărarea Drepturilor Omului și Relații Internaționale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei de Buget – Finanțe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Avizul Comisiei pentru Relații cu Mediul Economic, Protecția Consumatorului și Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
  •  Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr. 810/04.05.2021 privind exercitatea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena, director executiv al Direcţiei Juridice, Legislaţie,  Contencios – Administrativ, a funcției publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului București;

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piațăîn unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 51/2003 privind măsuri de îmbunătățire a activității în piețele agroalimentare din municipiul București ;
  • Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 239/2001 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității în piețele agroalimentare din municipiul București;

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. g) și alin. (3)  din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;     

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 Art.1 (1) Se solicită Consiliului General al Municipiului București transmiterea terenului situat în  Str. Cernăuți nr. 29A, Sector 2, în suprafață de 1.021 m.p. (1041 m.p. din măsurători cadastrale), din administarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2, prin Administrația Piețelor Sector 2, în vederea organizării unei piețe agroalimentare

    (2) Imobilul – teren menționat la alin. (1) se identifică conform anexelor   1 – 2, ce conțin 2 pagini și fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2  Predarea – primirea terenului prevăzut la art. 1 se face pe bază de proces-verbal încheiat între Municipiul București, în calitate de predator, și Consiliul Local Sector 2, prin Administrația Piețelor Sector 2 , în calitate de primitor.

Art.3 Se împuternicește Directorul  Administrației Piețelor Sector 2 să semneze procesul – verbal și celelalte documente necesare îndeplinirii formalitățile de publicitate imobiliară, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4 Pe data prezentei, Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 13/23.02.2017 privind solicitarea către Consiliul General al Municipiului București pentru transmiterea terenului situat în str. Cernăuți nr. 29A, Sector 2, în administrarea Administrației Piețelor Sector 2, serviciu public de interes local cu personalitate juridică, aflat sub autoritatea Consiliului Local Sector 2 București, se abrogă.

Art.5 Autoritatea executivă a Sectorului 2 și Directorul Administrației Piețelor Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.6 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

                  

     PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                                       CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

                                                                                                SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2

    FEROIU DUMITRU-SILVIU                                                                  ELENA NIȚĂ

 

 

 

Hotărâre nr. 300

Bucureşti, 30.09.2021

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 5 pagini, inclusiv anexe, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 30.09.2021 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: H300-2021.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:610 Vizualizări
Descărcare: 77 times
Data creării: 05-10-2021

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE