• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 339 din 2021

210 Descărcări

Modificată/completată prin HCL S2 nr.  56/2022

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 04.11.2021;

Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dedoamna Alexandra Elena Chirilă, consilier local, privind acordarea alocării financiare pentru facilitarea participării elevilor înscriși în unitățile de învățământ din Sectorul 2 al Municipiului București la programul “Școală dupășcoală”;

Analizând:

- Referatul de aprobare prezentat de doamna Alexandra Elena Chirilă, consilier local, în cadrul Consiliului Local Sector 2 al Municipiului București;

- Nota de fundamentare nr. 6196/21.10.2021, înregistrată la Primăria Sectorului 2 sub nr.170230/ 26.10.2021, prezentată de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

- Raportul de specialitate nr. 172395/ 28.10.2021 prezentat de Direcţia Juridică, Legislație, Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

- Raportul de specialitate nr. 171610/ 28.10.2021 prezentat de Direcţia Relaţii Comunitare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

- Raportul de specialitate nr. 171616/ 28.10.2021 prezentat de Direcţia Economică, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

- Nota de rectificare nr.6390/04.11.2021, înregistrată la Cabinet Secretar sub nr.3952/04.11.2021, prezentată de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

 - Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

-  Avizul Comisiei de Buget-Finanţe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

- Avizul Comisiei de Învăţământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret şi Relaţia cu Societatea Civilă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

- Avizul Comisiei pentru Transparenţă, Reducerea Birocraţiei şi Inovaţie din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

  - Nota nr. 175071/ 03.11.2021 privind preluarea unor atribuţii ale funcţiei de Secretar General al Sectorului 2, precum și cererea de concediu nr. 175049/03.11.2021;

- Dispoziţia 2422/ 02.11.2021   emisă   de   către   Primarul   Sectorului  2 privind prelungirea exercitării cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena, Director Executiv al Direcţiei Juridice, Legislaţie, Contencios-Administrativ, a funcţiei publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.

Având în vedere reglementările cuprinse în:

-  Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

-  Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5349/2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului "Şcoala dupăşcoală", cu modificările și completările ulterioare;

- Ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, astfel cum a fost modificat și completat prin Orinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 5349/2041/2021;

-  Procedura operațională ISMB nr. 857/18.01.2021

          

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. l) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare.

 

 În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

Art. 1 Se aprobă Regulamentul de finanțare pentru asigurarea paricipării la activități educative de tip „Școală după scoală” pentru elevii înscriși în unitățile de învățământ din Sectorul 2 al Municipiului București, conform Anexei ce conține 4 pagini şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2  Se aprobă beneficiarii proiectului reprezentând elevii înscriși în unitățile de învățământ care au primit avizarea funcționării acestui program în anul școlar 2021 – 2022 în conformitate cu Ordinul MECTS nr. 5349/ 07.09.2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului „Școală dupășcoală” cu modificările și completările ulterioare și a procedurii operaționale ISMB nr. 857/ 18.01.2021, în limita locurilor de care acestea dispun, denumiți în continuare BENEFICIARI.

 Art. 3 Sunt eligibili pentru alocarea financiară menționată de prezenta hotărâre organizatorii entități cu personalitate juridice, numiți în continuare PARTENERI EDUCAȚIONALI care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • organizează programe de tip “Școală dupășcoală” în unitățile de învățământ care au primit avizarea funcționării acestui program în anul școlar 2021 – 2022 în conformitate cu Ordinul MECTS nr. 5349/ 07.09.2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului „Școală dupășcoală” cu modificările și completările ulterioare și a procedurii operaționale ISMB nr. 857/ 18.01.2021. Lista acestor unități este cea comunicată de ISMB.
  • oferă beneficiarilor o masă caldă pentru fiecare zi și posibilitatea de a beneficia de programe educaționale și servicii de supraveghere și îndrumare până la ora 18.00, de luni până vineri, dacă părinții doresc acest lucru.
  • permit coplata din partea reprezentanților legali ai beneficiarilor, în cazul în care prețul total al serviciilor contractate de către aceștia în cadrul programului Școală dupășcoală la care face referire prezenta hotărâre este mai mare decât suma menționată la art 6 al prezentei hotărâri.
  • Se oferă alocarea financiară prevăzută de prezenta hotărâre doar pentru programele și beneficiarii care desfășoară activități ce presupun prezența fizică a elevilor la clasă, nu și pentru programe care se desfășoară online.
  • elevii înscriși în program nu primesc și nu urmează să primească finanțare, din alte fonduri nerambursabile, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, fonduri europene sau fonduri de la bugetul local, pentru programul Școală dupășcoală, în perioada în care prezenta hotărâre își produce efectele.

Art. 4Îndeplinirea tuturor condițiilor legale privind desfășurarea activității, prestarea serviciilor educaționale, de supraveghere, îndrumare sau furnizare hrană, în mod direct sau prin parteneri este în sarcina exclusivă a Partenerilor educaționali.

Art. 5 Suma totală alocată de la bugetul local pentru desfășurarea programelor de tip “Scoală dupășcoală” vizate de prezenta hotărâre este de 4.000.000 lei. Alocarea financiară pentru fiecare beneficiar nu poate depăși suma de 35 de lei/zi.

Art. 6  Contravaloarea serviciilor educaționale, de supraveghere și îndrumare sau furnizare hrană contractate de către beneficiarii definiți la art 2 a prezentei hotărâri se virează direct de către DGAPI Sector 2 în contul Partenerului  Educațional conform Regulamentului prevăzut în Anexa la prezenta hotărâre.

Art. 7 Până la data de 17 decembrie 2021, entitățile eligibile care doresc să furnizeze servicii educaționale beneficiarilor în baza articolelor de mai sus, vor transmite către DGAPI o listă a locurilor de care dispun, numărul locurilor vacante și detalii de contact pentru înscriere. Lista va fi publicată pe site-ul www.invatamantsector2.ro iar înscrierile pentru locurile disponibile la momentul intrării în vigoare a prezentei hotărâri se vor face direct la Partenerul Educațional.

Art. 8 Autoritatea executivăși DGAPI Sector 2 vor duce la îndeplinire prevederile stabilite prin prezenta hotărâre.

Art. 9 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti. 

    
  

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

  SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

                ELENA NIȚĂ

 

 

 

 

 
 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

    MATEI VASILE-SILVIU

 

 
 

 

 

 

Hotărâre nr. 339

Bucureşti, 04.11.2021

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 8 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 04.11.2021 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: H339-2021.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:900 Vizualizări
Descărcare: 210 times
Data creării: 08-11-2021

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE