93 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 04.11.2021;
Luând în considerare proiectul de hotărâre, inițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, privind aprobarea cererilor de finanțare și a devizelor generale estimative pentru obiectivele de investiții ,,Construire pasaj suprateran Șoseaua Fundeni – Strada Gherghiței”, ,,Construire pasaj subteran B-dul Ferdinand I- B-dul Gării Obor-Str. Heliade Între Vii”, ,,Construire pasaj suprateran str. Baicului”, în vederea includerii la finanțare în cadrul Programului Național de Investiții "Anghel Saligny".
Analizând:
- Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr.172311/28.10.2021 prezentat de Direcţia Management Proiecte din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti și înregistrat la Cabinetul Secretarului General al Sectorului 2 sub nr. 3889/28.10.2021;
- Raportul de specialitate nr. 172690/29.10.2021 prezentat de Direcţia Urbanism, Cadastru și Gestionarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr.172436/29.10.2021 prezentat de Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr.172968/ 29.10.2021 prezentat de Direcția Juridică, Legislaţie, Contencios-Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Buget – Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Urbanism, Lucrări Publice și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei pentru Transparenţă, Reducerea Birocraţiei şi Inovaţie din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Transparenţă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Dispoziția nr. 2295/21.10.2021 privind exercitarea atribuțiilor Primarului Sectorului 2 al Municipiului București, de către Viceprimarul Sectorului 2 București, ca înlocuitor de drept;
- Nota nr. 175071/ 03.11.2021 privind preluarea unor atribuţii ale funcţiei de Secretar General al Sectorului 2, precum și cererea de concediu nr. 175049/03.11.2021;
- Dispoziţia 2422/ 02.11.2021 emisă de către Primarul Sectorului 2 privind prelungirea exercitării cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena, Director Executiv al Direcţiei Juridice, Legislaţie, Contencios-Administrativ, a funcţiei publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (1), art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare,
În urma stabilirii votului valabil exprimat
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1 Se aprobă Cererea de finanțare și Devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții ,,Construire pasaj suprateran Șoseaua Fundeni – Strada Gherghiței”, în vederea includerii la finanțare a acestui obiectiv în cadrul Programului Național de Investiții ,,Anghel Saligny", conform anexei 1 ce conține 5 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă Cererea de finanțare și Devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții ,,Construire pasaj subteran B-dul Ferdinand I- B-dul Gării Obor-Str. Heliade Între Vii”, în vederea includerii la finanțare a acestui obiectiv în cadrul Programului Național de Investiții ,, Anghel Saligny", conform anexei 2 ce conține 5 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Se aprobă Cererea de finanțare și Devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții,, Construire pasaj suprateran str. Baicului”, în vederea includerii la finanțare a acestui obiectiv în cadrul Programului Național de Investiții ,, Anghel Saligny", conform anexei 3 ce conține 5 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4(1) Autoritatea executivă a Sectorului 2 București și structurile de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
(2) Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, MATEI VASILE-SILVIU |
Hotărâre nr. 342
Bucureşti, 04.11.2021
Prezenta Hotărâre conține un număr de 8 pagini, inclusive anexe și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 04.11.2021 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H342-2021.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 475 Vizualizări |
| Descărcare: | 93 times |
| Data creării: | 08-11-2021 |