• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 363 din 2021

123 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 25.11.2021;

Luând în considerare proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București privind aprobarea tarifelor pentru activitățile de deszăpezire și combatere a poleiului pentru iarna 2021-2022 (15.11.2021 – 15.03.2022) și încheierea Actului adițional nr.68 la Contractul nr. 1128/25.10.1999 privind serviciul de salubrizare în Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti;

Analizând:

  • Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
  • Raportul de specialitate nr. 183122/18.11.2021 întocmit de către Direcția Servicii Publice, Serviciul Gospodărie  Comunală  din cadrul aparatului de specialitate al Primarului sectorului 2 București;
  • Raportul de specialitate nr. 183717/ 19.11.2021 întocmit de către Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului sectorului 2 București;
  • Raportul de specialitate nr. 183798/18.11.2021 întocmit de către Direcția Juridică, Legislaţie, Contencios-Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului sectorului 2 București;
  • Avizul Comisiei Juridice, Ordine și Liniște Publică, Apărarea Drepturilor Omului și Relații Internaționale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Buget-Finanțe, Investiții, Accesarea Fondurilor Europene și Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Servicii Publice și Relația cu Asociațiile de Proprietari din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul pentru Ecologie, Spații Verzi și Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei pentru Transparenţă, Reducerea Birocraţiei şi Inovaţie din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Dispoziţia 2422/ 02.11.2021   emisă   de   către   Primarul   Sectorului  2 privind prelungirea exercitării cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena, Director Executiv al Direcţiei Juridice, Legislaţie, Contencios-Administrativ, a funcţiei publice de conducere de Secretar General al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, republicata, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicata, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul nr.109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor emis de A.N.R.S.C.şi Fişele de fundamentare a nivelului taxei de salubritate, anexate la HCL Sector 2 nr.263/2021;
  • Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 82/2015 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare și funcționare pe termen mediu și lung a serviciului public de salubrizare a Municipiului București, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 345/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare în Municipiul București;
  • Dispoziţia Primarului General nr.1146/11.11.2021 privind Programul de măsuri şi acţiuni pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pentru iarna 2021-2022, în Municipiul Bucureşti;
  • Contractul pentru achiziţia serviciului de salubrizare în sectorul 2 nr.1128/25/10/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul art.139 alin. (1) și  art. 166 alin. (4) din Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. IV din Legea 99/ 2014 pentru modificarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În urma stabilirii votului valabil exprimat

 

H O T Ă R ĂȘ T E

 

Art. 1 Se aprobă tarifele pentru activitățile de deszăpezire si combatere a poleiului pentru iarna 2021-2022 conform Anexei nr. 1 ce conține 2 file și face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobăîncheierea Actului Adițional nr. 68 la Contractul nr. 1128/25.10.1999 privind serviciul de salubrizare în Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, conform Anexei nr. 2 ce conține 43 de file și face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Autoritatea executivă a Sectorului 2 și reprezentanții compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, împreună cu Direcția Servicii Publice aflate sub autoritatea Consiliului Local Sector 2, vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor  prezentei hotărâri.

Art. 4. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti. 

 

   PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                    CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

     MATEI VASILE-SILVIU                                           SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI  2,

                                                       ELENA NIȚĂ

                                                    

 

Hotărâre nr. 363

Bucureşti, 25.11.2021

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 48 pagini , inclusiv anexe şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 25.11.2021 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Denumire fișier: H363-2021.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:557 Vizualizări
Descărcare: 123 times
Data creării: 03-12-2021

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE