179 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 16.12.2021;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind aprobarea implementării programului „Intervenţie coordonatăîn cazurile de risc sanitar sau sanitar-veterinar”;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Constituţia României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – O.N.U. 10.12.1948
- Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene, revizuită;
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socialăşi a structurii orientative de personal, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale;
- Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienăşi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit.p) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. (1) Se aprobă implementarea programului „Intervenţie coordonatăîn cazurile de risc sanitar sau sanitar-veterinar” prevăzut în Anexa 1 la prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă modelul-cadru al Protocolului de colaborare prevăzut în Anexa 2 la prezenta hotărâre.
(3) Anexele 1 şi 2 conţin un numar de 12 file şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre
Art.2.Se aprobă finanţarea de la bugetul local a cheltuielilor aferente realizării programului „Intervenţie coordonatăîn cazurile de risc sanitar sau sanitar-veterinar” prin alocarea unor sume cu această destinaţie către Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2.
Art.3.În termen de 30 de zile de la data prezentei, Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 va iniţia procedurile pentru încheierea Protocolului de colaborare cu Primăria Sectorului 2 prin Direcţia Servicii Publice Sector 2, Administraţia Domeniului Public Sector 2, Poliţia Locală Sector 2 şi Centrul Teritorial Veterinar Sector 2, conform modelului-cadru prevăzut la Art. 1, alin (2).
Art.4.Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, Directorul Executiv al Administraţiei Domeniului Public Sector 2, Directorul Executiv al Poliţiei Locale Sector 2, Directorul Centrului Teritorial Veterinar Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.5. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
|
|
Hotărâre nr. 379
Bucureşti, 16.12.2021
Prezenta Hotărâre conține un număr de 15 pagini, inclusiv anexele, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 16.12.2021 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H379-2021.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 755 Vizualizări |
| Descărcare: | 179 times |
| Data creării: | 20-12-2021 |