103 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2022;
Luând în considerare proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, privind solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2 de a hotărî cu privire la încheierea acordului de parteneriat dintre Sectorul 2 al Municipiului București, Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 și Asociația Magidream în vederea implementării Proiectului Dogtors – terapie și educație asistată de câine pentru persoanele cu dizabilități neuropsihiatrice de la CRRN nr. 1;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. s) și p) și alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1 (1) Se solicită acordul Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 2 de a hotărî cu privire la încheierea acordului de parteneriat dintre Sectorul 2 al Municipiului București, Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 și Asociația Magidream în vederea implementării Proiectului Dogtors – terapie și educație asistată de câine pentru persoanele cu dizabilități neuropsihiatrice de la CRRN nr. 1.
(2) Se aprobă Acordul de parteneriat între Sectorul 2 al Municipiului București, Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 și Asociația Magidream, în vederea implementării proiectului Dogtors – terapie și educație asistată de câine pentru persoanele cu dizabilități neuropsihiatrice de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică nr. 1, conform anexei care conține un număr de 16 pagini și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Se împuternicește Primarul Sectorului 2, împreună cu Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 să semneze Acordul de parteneriat prevăzut în anexăși să efectueze toate operațiunile în vederea derulării acestuia.
(4) Prevederile prezentului articol își produc efectele după obținerea acordului pentru împuternicirea expresa a Consiliului Local Sector 2, adoptat de Consiliul General al Municipiului București solicitat conform art.1 alin. (1).
Art. 2 Primarul Sectorului 2, Direcția Generală de Asistență Socialăși Protecția Copilului Sector 2 și compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
| ||||
| ||||
Hotărâre nr. 237
Bucureşti, 27.07.2022
Prezenta Hotărâre conține un număr de 19 pagini, inclusiv anexa, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 27.07.2022 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H237-2022.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 538 Vizualizări |
| Descărcare: | 103 times |
| Data creării: | 01-08-2022 |