• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

HOTĂRÂRI

Hotărârea nr. 474 din 2022

128 Descărcări

Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.12.2022;

Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului privind decontarea Situaţiei de lucrări nr. 2 „Lucrări de reparaţii şi zugrăveli interioare şi exterioare precum şi termoizolare clădire – Centrul Social de zi”  Parohia Sfânta Treime – TEI;

Analizând:

  • Referatul de aprobare prezentat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 248270/23.12.2022 prezentat de Direcţia Investiţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Raportul de specialitate nr. 248811/27.12.2022 prezentat de Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Protocolul – cadru nr. 70446/18.08.2017 încheiat între Consiliul Local Sector 2 şi reprezentanţii Patriarhiei Române, Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Protoieriei Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;

Cererea nr. 6317/13.01.2022 prin care Parohia Sfânta Treime - TEI a solicitat acordarea sprijinului financiar, pe anul 2022, pentru lucrări de reparaţii capitale şi refacere faţade la clădirea Centrului Social de zi;

Adresa nr. 231143/24.11.2022 prin care Parohia Sfânta Treime - TEI a transmis Situaţia de lucrări nr. 2 la Contractul nr. 42/2021 pentru lucrări de reparaţii şi zugrăveli interioare şi exterioare precum şi termoizolare clădire - Centrul Social de zi;

  • Avizul Comisiei de Buget – Finanţe, Investiţii, Accesarea Fondurilor Europene şi Credite Externe din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Avizul Comisiei de Învăţământ, Cultură, Sport, Culte, Probleme de Tineret şi Relaţii cu Societatea Civilă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
  • Nota nr. 247240/22.12.2022, însoțită de cererile cu nr. 247231/21.12.2022 şi 247232/21.12.2022 ale doamnei Niţă Elena, Secretar General al Sectorului 2, de efectuare a concediului de odihnă, în perioada 27.12.2022-29.12.2022 prin care deleagă unele atribuții exercitate domnului Platon Sabin, Directorul Executiv al Direcţiei Juridice şi în perioada 30.12.2022, prin care deleagă unele atribuții exercitate doamnei Duinea Corina-Iosefina, Directorul Executiv al Direcției Administraţie Publică Locală.

Având în vedere reglementările cuprinse în:

  • Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 108/2017 pentru aprobarea Protocolului-cadru privind încheierea unui parteneriat cu Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte instituţii de cult.

 

În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. t) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,

 

H O T Ă R ĂŞ T E

 

Art. 1 (1) Se aprobă decontarea Situaţiei de lucrări nr. 2 – Lucrări de reparaţii şi zugrăveli interioare şi exterioare precum şi termoizolare clădire – Centrul Social de zi (Contractul nr. 42/2021) în valoare de 88.665,26 lei, pentru Parohia Sfânta Treime - TEI;

     (2) Suma menţionată la art. 1 alin. (1) va fi alocată din bugetul general al Sectorului 2 al Municipiului București pe anul 2021, subcapitolul bugetar 67.02.06 ,,Servicii religioase” art. 59.12 „Susţinerea cultelor”.

Art. 2 Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Direcţia Economicăşi Direcţia Servicii Publice vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 3 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.

  

 
 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

PANAITESCU TUDOR ANDREI

 

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,

 ELENA NIȚĂ

 

 

 

 

Hotărâre nr. 474

Bucureşti, 28.12.2022

 

Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 28.12.2022 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. 

Denumire fișier: H474-2022.pdf
Tip fișier:application/pdf
Vizualizări:702 Vizualizări
Descărcare: 128 times
Data creării: 29-12-2022

Autentificare

CĂUTARE DOCUMENTE