96 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 25.01.2024;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2, privind aprobarea finanțării proiectului “CONSTRUIRE CORP NOU ȘCOALĂ St.+P+2E în incinta Școlii Gimnaziale Maria Rosetti” în cadrul apelului de proiecte PR BI P6/6.2/1/2024, Prioritatea 6. O regiune cu infrastructură educațională modernă din cadrul Programului Regional (PR) București-Ilfov (BI), aferent perioadei 2021-2027
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, modificată prin HG nr.343/2017;
- Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor;
- Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 privind aprobarea unor Regulamente privind calitatea în construcţii;
- Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, modificatăşi completată prin H.G. nr. 79/2017 și prin H.G. nr.1116/2023;
- Ordonanța Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, așa cum a fost modificatăși completată prin OUG nr. 43/2019;
- Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr.839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991;
- Ghidul solicitantului pentru Prioritatea 6 – O regiune cu infrastructură educațională modernă din cadrul Programului Regional (PR) București-Ilfov (BI), aferent perioadei 2021-2027, apelul de proiecte PR BI P6/6.2/1/2023, cu modificările ulterioare.
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. k) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1. Se aprobă proiectul “CONSTRUIRE CORP NOU ȘCOALĂ St.+P+2E în incinta Școlii Gimnaziale Maria Rosetti” în vederea finanțării acestuia în cadrul apelului de proiecte PR BI P6/6.2/1/2024, Prioritatea 6. O regiune cu infrastructură educațională modernă din cadrul Programului Regional (PR) București-Ilfov (BI), aferent perioadei 2021-2027, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2.Se aprobă valoarea totală a proiectului “CONSTRUIRE CORP NOU ȘCOALĂ St.+P+2E în incinta Școlii Gimnaziale Maria Rosetti”în cuantum de 27.640.675,21 lei fără TVA, respectiv 32.855.798,99 lei inclusiv TVA, din care C+M: 16.514.129,68 lei fără TVA, respectiv 19.651.814,32 lei inclusiv TVA.
Art. 21.Se aprobă cofinanțarea proiectului “CONSTRUIRE CORP NOU ȘCOALĂ St.+P+2E în incinta Școlii Gimnaziale Maria Rosetti” în cuantum de minimum 8% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.
Art. 3.Se aprobă preluarea de către Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 a tuturor costurilor neeligibile care pot apărea în perioada de implementare.
Art. 4. Autoritatea Executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti și Directorul General al Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 5.Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, DINU ALEXANDRU |
Hotărâre nr. 41
Bucureşti, 25.01.2024
Prezenta Hotărâre conține un număr de 5 pagini, inclusiv anexe, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 25.01.2024 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H41-2024.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 500 Vizualizări |
| Descărcare: | 96 times |
| Data creării: | 31-01-2024 |