126 Descărcări
Abrogă/Încetează aplicabilitatea Titlului I din Anexa nr. 4 din HCL S2 nr. 332/2021
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.11.2024;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti privind măsurile de sprijin în cazurile de calamităţi naturale, incendii, accidente sau alte situaţii deosebite;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socialăşi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. p) şi alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. Se aprobăMetodologia şi condiţiile de acordare a ajutoarelor comunitare pentru depăşirea unor situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi pentru alte situaţii deosebite, conform Anexei nr.1, ce conține 3 file şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobăMetodologia şi condiţiile de acordare a ajutoarelor comunitare pentru plata chiriei pentru persoanele singure/ familiile ale căror locuinţe au fost afectate de calamităţi naturale, incendii, accidente sau alte situaţii deosebite, conform Anexei nr.2, ce conține 6 file şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobăMetodologia şi condiţiile de acordare a ajutoarelor comunitare pentru plata lucrărilor de reparaţii ale părţilor comune pentru persoanele singure/ familiile ale căror locuinţe au fost afectate de calamităţi naturale, incendii, accidente, conform Anexei nr. 3, ce conține 3 file şi face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. La data prezentei, Titlul I din Anexa nr. 4 la Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 332/2021 pentru aprobarea Metodologiei de identificare a persoanelor şi familiilor marginalizate social şi a persoanelor şi familiilor cu risc de marginalizare socială, îşi încetează aplicabilitatea.
Art.5.Autoritatea executivă a Sectorului 2 și Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.6. Finanţarea ajutoarelor comunitare se va face din bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti prin Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, din sume alocate cu această destinaţie.
Art.7. Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, LĂZĂROIU IOANA-GELA |
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2, ELENA NIȚĂ
|
Hotărâre nr. 321
Bucureşti, 28.11.2024
Prezenta Hotărâre conține un număr de 15 pagini, inclusiv anexe, şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 28.11.2024 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H321-2024.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 699 Vizualizări |
| Descărcare: | 126 times |
| Data creării: | 05-12-2024 |