În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003, privind transparenţa decizionalăîn administraţia publică locală – republicată, Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti aduce la cunoştinţa publică:
ORGANIZAREA DEZBATERII PUBLICE a proiectul de hotărâre privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua de străzi aflate în administrarea Consiliului Local Sector 2 cuprinsăîn H.C.L. S2 nr.154/2019 privind aprobarea listei nominale cu străzile şi arterele din domeniul public al Municipiului Bucureşti, aflate în administrarea Consiliului Local Sector 2 prin Administraţia Domeniului Public Sector 2, în data de 29.10.2019, orele 1700, sala I.L.Caragiale, Etaj 3, la sediul Primăriei Sector 2 al Municipiului Bucureşti, din Strada Chiristigiilor, nr.11-13, Sector 2 , Bucureşti.
Persoanele interesate pot depune în scris recomandări / propuneri referitoare la actul normative în referinţă la Centrul de relaţii cu Publicul sau pe email-ul Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la data stabilită pentru desfăşurarea dezbaterii publice, precum şi în cadrul şedinţei organizate în data de 29.10.2019, fiind asigurat dreptul la libera exprimare a oricărui cetăţean interesat conform legii.
Informaţii suplimentare la numărul de telefon : 021-252.50.30
Persoane responsabile:
- Ciobanu Liviu - Director executiv, Direcţia Ordine Publică, Circulaţie Rutierăşi Pază Obiective;
- Cozariuc Radu –Şef Serviciu Circulaţie Rutieră.
