245 Descărcări
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 11.03.2016;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea implementării programului „Şanse pentru sănătate” pentru acordarea de tichete sociale persoanelor aflate în situații de risc social;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 116/2002, privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1149/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1434/2004 privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare ale Direcției generale de asistență socialăși protecția copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1 Se aprobă implementarea programului ,,Şanse pentru sănătate", destinat persoanelor aflate în situații de risc social, cu privire la acordarea de ajutoare materiale constând în tichete sociale, în vederea achiziţionării de produse farmaceutice și dispozitive medicale.
Art.2 (1) Metodologia de acordare a tichetelor sociale se va stabili de către Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de specialitate aflat în subordinea Consiliului Local Sector 2, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentei hotărâri şi va fi supusă aprobării Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.
(2) Metodologia de acordare a tichetelor sociale va preciza categoriile de beneficiari aflate în situații de risc social, valoarea nominalăși numărul tichetelor sociale aprobate pentru un beneficiar, perioada de acordare a sprijinului, precum și alte condiții necesare bunei desfășurări a programului.
Art.3 Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 va asigura selecţia unităţii emitente de tichete sociale în condiţiile legii.
Art.4 Finanţarea programului se face din bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, prin sume alocate cu această destinaţie.
Art.5 Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 vor asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.6 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE BELDEANU AUGUSTIN LUCIAN ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
SECRETAR,
TOMA ŞUTRU
Hotărârea nr. 17
Bucureşti, 11.03.2016
Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 11.03.2016 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | 17.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 1313 Vizualizări |
| Descărcare: | 245 times |
| Data creării: | 10-07-2018 |