Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, rectificată, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 22.06.2018;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind aprobarea costului mediu anual/copil protejat în sistem rezidenţial, centru de zi, centru de îngrijire şi găzduire, centru de primire, complex de servicii de asistenţăşi sprijin pentru prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi dezvoltarea copilului şi la asistenţi maternali profesionişti, pentru anul 2018;
Analizând:
- Referatul de specialitate şi Nota de fundamentare nr. 60545/06.06.2018 prezentate de Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București;
- Raportul de specialitate nr. 60864/08.06.2018 prezentat de Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului București;
- Avizul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Apărarea Drepturilor Copilului, Aplicarea Legii nr. 114/1996 şi Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari, avizul Comisiei de Buget - Finanţe şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar, precum şi avizul Comisiei pentru Transparență, Reducerea Birocrației și Inovație din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Dispoziţia Primarului Sectorului 2 nr. 805/28.03.2016 privind exercitarea cu caracter temporat de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere de Secretar al Sectorului 2 Bucureşti.
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 904/2014 privind stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevazute de art. 129 alin (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului;
- Hotărârea Guvernului nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale și a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabilește contribuția lunară de întreținere datorată de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidențiale;
- Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat;
- Hotărârea Guvernului nr.1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul emis de Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie 24/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrele de zi;
- Ordinul emis de Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie 101/2006 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrul maternal și a Ghidului metodologic de implementare a acestor standarde;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 71/25.05.2016 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2.
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1 Se aprobă costul mediu anual/copil protejat în sistem rezidenţial, centru de zi, centru de îngrijire şi găzduire, centru de primire, complex de servicii de asistenţăşi sprijin pentru prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi dezvoltarea copilului şi la asistenţi maternali profesionişti, pentru anul 2018, conform anexei ce cuprinde 1 paginăşi face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Costul mediu anual, aprobat în condiţiile art. 1, se va comunica consiliilor judeţene, locale şi municipale care au copii protejaţi în sistemul de protecţie al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2.
Art. 3 Direcția Generală de Asistență Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 va întocmi documentaţia necesarăşi va asigura urmărirea încasării contribuţiei comunităţilor locale la finanţarea activităţilor de îngrijire şi protecţie a copilului în condiţiile art. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4 Directorul General al Direcției Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 5 Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE POPESCU LENUŢA ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
- 215/2001, REPUBLICATĂ
SECRETAR,
ELENA NIȚĂ
Hotărârea nr. 186
Bucureşti, 22.06.2018
Prezenta Hotărâre conține un număr de 4 pagini, inclusiv anexa, și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 22.06.2018 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.