Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, rectificată, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 22.11.2018;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgență pentru depășirea unei situații de necesitate cauzată de incendiu, doamnei ________________;
Analizând:
- Raportul de specialitate nr. 132327/07.11.2018 şi Nota de fundamentare nr. 133624/09.11.2018 prezentate de Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 124823/14.11.2018 prezentat de Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 126055/15.11.2018 prezentat de Direcţia Juridică, Legislaţie, Contencios Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul Comisiei de Buget - Finanţe şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar, avizul Comisiei de Protecţie Socială, Sănătate, Familie, Apărarea Drepturilor Copilului, Aplicarea Legii nr. 114/1996 şi Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari, precum şi avizul Comisiei pentru Transparență, Reducerea Birocrației și Inovație din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Dispoziţia nr. 805/28.03.2016 emisă de către Primarul Sectorului 2 privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna Niţă Elena a funcţiei publice de conducere de Secretar al Sectorului 2 Bucureşti;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 292/2011 privind asistenţa socială, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1149/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socialăşi a structurii orientative de personal, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 167/2016 privind aprobarea Metodologiei de identificare a persoanelor şi familiilor marginalizate social şi a persoanelor şi familiilor cu risc de marginalizare socială.
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art.81 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art. 1 Se aprobă acordarea unui ajutor de urgență,în cuantum de 10.000 lei, doamnei _______________, având CNP , pentru depășirea unei situații de necesitate cauzată de incendiu.
Art. 2 Finanţarea ajutorului de urgenţă menţionat la art. 1 se face din bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, prin fonduri alocate cu această destinaţie.
Art. 3 Primarul Sectorului 2 al Muncipiului Bucureşti şi Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 4 Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului București.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ ZAHARIA RĂZVAN CRISTIAN |
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA NR. 215/2001, REPUBLICATĂ SECRETAR ELENA NIȚĂ |
Hotărârea nr. 356
Bucureşti, 22.11.2018
Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini și a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 22.11.2018 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.