498 Descărcări
Art. 1, art.2, art 3 abrogate/încetare aplicabilitate prin HCL S2 nr. 389/2022
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condițiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 26.08.2021;
Luând în considerare proiectul de hotărâre iniţiat dePrimarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, privind aprobarea tarifelor pentru activităţile de colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere municipale în amestec, precum şi pentru activităţile de colectare separată, transport, sortare şi depozitare reziduuri a deşeurilor din ambalaje (reciclabile), realizate pentru utilizatorii casnici ( persoane fizice şi membrii asociaţiilor de proprietari ) din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 166 alin. (4) din Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. IV din Legea 99/ 2014 pentru modificarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1.Se aprobă tariful de 437,23 lei/tonă, fără TVA, pentru activitatea de colectare separată, transport și depozitare a deșeurilor reziduale, realizate pentru utilizatorii casnici ( persoane fizice şi membrii asociaţiilor de proprietari) din Sectorul 2 al Municipiului București.
Art.2.(1) Se aproba tariful de 795,63 lei/tona fără TVA pentru activitățile de colectare separata, transport, sortare si depozitarea deșeurilor din ambalaje (reciclabile) realizate pentru utilizatorii casnici ( persoane fizice şi membrii asociaţiilor de proprietari ) din Sectorul 2 al Municipiului București.
(2) Pentru implementarea și dezvoltarea colectării separate a deșeurilor pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, se subvenționează parțial, de la bugetul local, nivelul tarifului prevăzut la alin. (1), respectiv pentru colectare separata, transport, sortare si depozitare reziduuri a deșeurilor din ambalaje (reciclabile), astfel încât utilizatorii casnici vor achita suma de 0,99 lei / tonă, fără TVA.
Art.3.Se aprobă tariful de 576,64 lei/tona fără TVA pentru activitățile de colectare, transport si depozitare a deșeuri menajere municipale in amestec,depuse necorespunzător de utilizatorii casnici ( persoane fizice şi membrii asociaţiilor de proprietari) din Sectorul 2 al Municipiului București.
Art.4.În raport de nivelul tarifului de depozitare ce va fi aprobat prin Hotărâre de Consiliul General al Municipiului București, cuantumul tarifelor prevăzute la Articolele 1-3 din prezenta Hotărâre, va fi reactualizat în procedură de urgențăși adus la cunoștință publică utilizatorilor casnici, cu cel puțin 15 zile înainte de începerea perioadei de facturare.
Art.5. Se aprobă indicele de conversie tonă/metru cub, respectiv: 0,16 t /mc pentru tariful prevazut la Art. 1; 0,06 t / mc pentru tariful prevăzut la Art. 2; 0,15 t/ mc pentru tariful prevazut la Art. 3, conform Anexei ce conține 13 pagini și face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art. 6 (1) Utilizatorii casnici, în sensul prezentei hotărâri sunt: persoanele fizice care locuiesc în imobilele situate pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, în calitate de proprietari sau, după caz, în calitate de chiriași / concesionari/comodatari și alte forme legale de utilizare a spațiilor; chiriași/concesionari/comodatari/ administratori ai imobilelor cu destinație rezidențială ce constituie proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale; persoanele fizice ce locuiesc în calitate de chiriași/comodatari/concesionari și alte forme legale de utilizare a spațiilor, încheiate cu persoane juridice titulare ale dreptului de proprietate pentru imobile cu destinație rezidențială, respectiv Asociațiile de proprietari/locatari în cazul blocurilor de locuințe / condominii în care sunt constituite asociații, pentru spațiile cu destinație rezidențială.
(2) Contractele de prestări servicii salubrizare se încheie cu operatorul de salubrizare de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, astfel:
a) individual, în cazul persoanelor fizice care locuiesc în imobile, cu una sau mai multe unități locative, (neorganizați în asociații), în calitate de proprietari/ chiriași / concesionari/comodatari și alte forme legale de utilizare a spațiilor;
b) colectiv, în cazul Asociațiile de proprietari/locatari din blocurilor de locuințe/ condominii, prin reprezentantul legal al acestora.
Art.7. Autoritatea executivă a Sectorului 2 și reprezentanții compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, precum si operatorul de salubrizare autorizat pe raza Sectorului 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.8.Prezenta hotărâre se publică integral în Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, FEROIU DUMITRU-SILVIU |
|
Hotărâre nr. 263
Bucureşti, 26.08.2021
Prezenta Hotărâre conține un număr de 18 pagini, inclusiv anexa şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 26.08.2021 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | 263-2021.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 1492 Vizualizări |
| Descărcare: | 498 times |
| Data creării: | 01-09-2021 |