306 Descărcări
Abrogată/Încetare aplicabilitate prin HCL S2 nr. 399/2023
Modifică/completează HCL S2 nr. 260/2021
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București, ales în condițiile Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, întrunit în ședința ordinară, astăzi, 12.01.2022;
Luând în considerare proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 260/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și exploatarea parcărilor de reședință de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București;
Analizând:
Având în vedere reglementările cuprinse în:
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 166 alin. (2) lit. l) și alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.I Se aprobă modificarea Articolului 13 din Anexa la Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 260/26.08.2021 pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și exploatarea parcărilor de reședință de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, care va avea următorul cuprins:
“Art. 13. Persoanele cu handicap sunt scutite de la plata taxei anuale pentru locul din parcarea de reşedinţă, cu obligaţia de a respecta în acelaşi mod ca toţi ceilalţi utilizatori criteriile de eligibilitate şi condiţionările expuse în prezentul Regulament.”
Art.II (1) Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr.260/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și exploatarea parcărilor de reședință de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, rămân aplicabile.
(2) Autoritatea executivă a Sectorului 2, Administrația Domeniului Public Sector 2 împreună cu Direcția Venituri Buget Local Sector 2 vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.III Prezenta hotărâre se publică In Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
MATEI VASILE-SILVIU SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 2,
ELENA NIȚĂ
Hotărâre nr. 4
Bucureşti, 12.01.2022
Prezenta Hotărâre conține un număr de 3 pagini şi a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa ordinară din data de 12.01.2022 cu respectarea prevederilor art. 140 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | H004-2022.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 1126 Vizualizări |
| Descărcare: | 306 times |
| Data creării: | 14-01-2022 |