31 Descărcări
Revocată prin HCL S2 nr. 89/2013
Modifică/completează HCL S2 nr. 10/2011, HCL S2 nr. 111/2011
Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 28.02.2013;
Luând în considerare proiectul de hotărâre privind modificarea H.C.L. Sector 2 nr. 111/2011 pentru modificarea şi completarea H.C.L. Sector 2 nr. 10/2011 privind reorganizarea Poliţiei Comunitare Sector 2 şi pentru aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Poliţiei Locale Sector 2;
Analizând:
- Raportul de specialitate nr. 9067/18.02.2013 întocmit de Direcţia Management Resurse Umane, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul de specialitate nr. 40542/21.01.2013 întocmit de Directorul General al Poliţiei Locale Sector 2, serviciu public de interes local aflat sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Raportul Comisiei Juridice, Ordine şi Linişte Publică, Apărarea Drepturilor Omului şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti;
- Avizul favorabil nr. 3055/2013 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind aprobarea funcţiilor publice din cadrul Poliţiei Locale Sector 2.
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea Poliţiei Locale nr. 155/12.07.2010;
- Hotărârea Guvernului României nr. 1332/2010 privind aprobarea regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale;
În temeiul art. 45 alin. (1) coroborat cu art. 81 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
În urma stabilirii rezultatului votului valabil exprimat,
H O T Ă R ĂŞ T E
Art.1. (1) Se aprobă modificarea Organigramei şi a statului de funcţii ale Poliţiei Locale Sector 2, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2, conform anexelor nr. 1 şi nr. 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Numărul total de posturi din structura organizatorică a Poliţiei Locale Sector 2 este de 354, din care 35 funcţii de conducere şi 319 funcţii de execuţie.
(3) Numărul total al funcţiilor publice este de 315, din care 34 funcţii publice de conducere şi 281 funcţii publice de execuţie.
(4) Anexele nr. 1 şi 2 cuprind un număr de 9 file şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Primarul Sectorului 2 poate transfera/transforma/modifica funcţiile din stat, fără majorarea numărului total de posturi aprobat prin organigramă (personal contractual/funcţii publice).
(2) Modificările în ceea ce priveşte calitatea posturilor respectiv de funcţii publice se fac cu avizul prealabil al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi cu respectarea cerinţelor prevăzute de Statutul funcţionarilor publici.
Art.3. Anexele nr. 1 şi 2 ale Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 111/06.12.2011 privind aprobarea Organigramei şi Statului de funcţii al Poliţiei Locale Sector 2 se înlocuiesc cu anexele la prezenta hotărâre.
Art.4. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local Sector 2 nr. 111/06.12.2011 rămân aplicabile.
Art.5. Autoritatea executivă a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
Art.6. (1) Prezenta hotărâre se publicăîn Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti.
(2) Anexele se comunică instituţiilor interesate şi pot fi consultate la sediul Primăriei Sectorului 2.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE BRANCU MIHAIL ÎN TEMEIUL ART. 47 DIN LEGEA
SECRETAR,
TOMA ŞUTRU
Hotărârea nr. 20
Bucureşti, 28.02.2013
Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti în şedinţa extraordinară din data de 28.02.2013 cu respectarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.
| Denumire fișier: | 020.pdf |
| Tip fișier: | application/pdf |
| Vizualizări: | 885 Vizualizări |
| Descărcare: | 31 times |
| Data creării: | 11-07-2018 |